x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa UEFA - Marica a ratat, dar a jucat bine

Cupa UEFA - Marica a ratat, dar a jucat bine

de Ionut Paduraru    |    16 Feb 2007   •   00:00
Cupa UEFA - Marica a ratat, dar a jucat bine

Sahtior Donetk, echipa antrenata de Mircea Lucescu, si-a redus sansele de a merge in optimi dupa ce a remizat cu Nancy. Desemnat omul meciului de site-ul UEFA, Marica a risipit cinci mari ocazii ale gazdelor.

Ucrainenii au dominat partida, insa nu au reusit sa invinga fosta echipa a lui Ladislau Bölöni. Din pacate, unul dintre eroii negativi ai lui Sahtior a fost Ciprian Marica, care a ratat patru mari ocazii in prima repriza, la 0-0, dar si una in prelungiri. Totusi, site-ul oficial al UEFA l-a ales pe atacantul roman "omul meciului".

SURPRIZA. De partea cealalta, francezii au marcat la prima lor ocazie mai importanta prin Fortune (’81). Gazdele au egalat insa dupa numai trei minute, prin Srna, care a reluat o centrare a lui Vorobey. "S-a vazut ca ei sunt in plin campionat acum, dar si asa puteam castiga. E pacat ca am platit la prima greseala facuta in aparare. Cred ca francezii vor juca si mai agresiv in retur", a spus Mircea Lucescu la conferinta de presa. Dupa acest rezultat de egalitate obtinut in deplasare, Nancy a devenit favorita pentru calificarea in optimi, mai ales ca Mircea Lucescu nu va putea conta in retur pe capitanul Timosciuk, suspendat automat dupa ce a vazut cartonasul rosu in al doilea minut de prelungiri. Echipa calificata dintre Sahtior si Nancy va juca in optimi cu invingatoarea din dubla mansa Steaua - Sevilla.

FAVORITI. Daca Dinamo va trece de Benfica, aproape sigur va intalni in optimile de finala pe Paris Saint-Germain. Francezii au trecut de AEK Atena cu 2-0, chiar in Grecia, iar returul se anunta a fi o simpla formalitate. Fosta adversara din grupe a Rapidului a punctat de fiecare data pe final de repriza, golurile fiind reusite de Traore (’45) si Mendy (’88).

DECIMATI
Ajax Amsterdam, echipa romanilor Ogararu si Mitea, are sanse minime de calificare in turul urmator al Cupei UEFA. "Lancierii" au pierdut cu 3-0, in deplasare, partida cu Werder Bremen. Nicolae Mitea a ramas pe banca de rezerve pe toata durata meciului, in timp ce Ogararu nu a avut drept de joc. Olandezii au jucat cu un om mai putin din minutul 23, cand Lindenbergh a primit al doilea cartonas galben.

REZULTATE
  • Sahtior Donetk - Nancy 1-1
    Srna ’84 / Fortune ’81
  • Bordeaux - Osasuna 0-0
  • TSKA Moscova - Haifa 0-0
  • Leverkusen - Blackburn 3-2
    Callsen ’18, Ramelow ’43, Schneider ’56
    / Bentley ’39, Nonda ’86
  • AEK Atena - PSG 0-2
    Traore ’45, Mendy ’88
  • Fenerbahce - Alkmaar 3-3
    Tumer ’28, ’75, Tuncay ’66 /
    De Zeuuw ’15, Boukhari ’62, Jenner ’63
  • Hapoel Tel-Aviv - Rangers 2-1
    Toama ’43, Dego ’73 / Novo ’54
  • Werder Bremen - Ajax 3-0
    Mertesacker ’48, Naldo ’54, Frings ’71
  • Livorno - Espanyol 1-2
    Galante ’82 / Pandiani ’28-pen, Moha ’59
  • ×
    Subiecte în articol: sport