România a ajuns după mult timp la un turneu final, iar în interiorul lotului entuziasmul este foarte mare. „Ieșim din grupă”, spun jucătorii.
Putem prinde locul 3 în grupă
Deși suntem considerați outsideri, putem obține locul 3 în grupă, calificabil pentru ieșirea din grupe, deoarece în optimi de califică primele patru dintre cele șase ocupante ale locurilor 3 din grupe. Calculele arată că pentru locul 3, România se poate califica și cu 3 puncte, în funcție de rezultatele din celelalte grupe. Însă cu 4 puncte suntem chiar siguri de optimi. Pentru asta însă este obligatoriu să învingem Slovacia în ultimul meci și să mai scoatem măcar un punct cu Ucraina sau Belgia.
Va fi chemat la lot Mitriță?
Întrebarea momentului este dacă Mitriță va fi chemat la lot. Este știut că între Mitriță și Edi Iordănescu a avut loc un conflict legat de indisciplină, iar selecționerul l-a ignorat la ultimele convocări la națională. Totuși, Mitriță a demonstrat în Liga 1 o formă bună și un randament excelent, fiind printre cei mai buni jucători pe extrema stângă. Mărirea de către UEFA a loturilor de la 23 la 26 i-ar putea oferi o șansă olteanului și ar fi o alternativă la Florinel Coman și Mihăilă, care sunt siguri de convocare. „Mitriță și-a arătat valoarea și merită să fie selecționat”, a declarat Florin Prunea, alături mulți foști internaționali. Până la plecarea la EURO, naționala va avea două meciuri de pregătire, la București, pe 4 iunie cu Bulgaria, și pe 7 iunie cu Liechtenstein, și rămâne de văzut dacă va fi chemat și Mitriță. De asemenea, revenit după accidentări, și Chiricheș speră să prindă lotul de EURO.