x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dică vrea acasă!

Dică vrea acasă!

de Marius Mihalcea    |    16 Noi 2008   •   00:00
Dică vrea acasă!

Ex-stelistul i-a solicitat tehnicianului său de la Catania, Walter Zenga, să fie lăsat să plece în iarnă de la gruparea din Serie A, unde nu s-a adaptat. Cea mai probabilă destinaţie a mijlocaşului ofensiv este Liga 1.



Prima experienţă externă a lui Nicolae Dică este pe sfârşite. După mai puţin de jumătate de an de la transferul său de la Steaua la Catania, internaţionalul român a ajuns la concluzia că un come-back în campionatul intern ar fi cea mai potrivită soluţie pentru el, în condiţiile în care nu mai prinde nici măcar lotul de 18 jucători.

ZENGA CONFIRMĂ. Antrenorul Cataniei, Walter Zenga, care l-a avut elev pe Dică şi la Steaua, preţ de un sezon, a dezvăluit ieri că fotbalistul va părăsi campionatul italian în scurt timp. "Dică nu s-a adaptat şi a cerut să fie cedat. Băiatul nu se simte bine, acest lucru se poate întâmpla atunci când un jucător merge să evolueze în altă ţară. Am încercat să-i dau o mână de ajutor, voiam să-l ajut cu transferul la Siena, dar nu a fost de acord", a spus Zenga, care şi-ar fi dorit să-l direcţioneze pe Dică spre formaţia la care activează alţi doi jucători români, mijlocaşul Paul Codrea şi fundaşul central Cosmin Moţi, acesta din urmă fiind şi el pe picior de plecare din acelaşi motiv ca al ex-stelistului. Legat de viitoarea destinaţie a lui Nicolae Dică, Zenga a mărturisit că aceasta va fi, aproape sigur, Liga 1: "Acum trebuie să vedem cum putem rezolva situaţia lui Dică, deoarece conducerea Cataniei a plătit un preţ destul de mare pentru a-l transfera pe jucătorul român. Este un contract semnat şi vom vedea ce soluţie vom putea găsi. Cred că Nicolae Dică se va întoarce în România". Nicolae Dică a fost achiziţionat de Catania în vara acestui an, de la Steaua, în schimbul sumei de două milioane de euro. În acest sezon al Serie A, fostul mijlocaş ofensiv al Stelei nu a reuşit să evolueze însă decât în două partide, dintre care în doar una singură din postura de titular.

În momentul în care Dică a fost vândut la Catania, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat: "Nu cred că Dică îi va lipsi Stelei. Dacă Dică era util Stelei, nu-l dădeam. El încetinea jocul Stelei, chiar dacă era un jucător tehnic şi dădea pase bune". Prima echipă la care ar putea ajunge Dică, cel mai probabil sub formă de împrumut, este FC Argeş, club care l-a lansat pe jucător în fotbalul mare. În vârstă de 28 de ani, Dică a strâns 30 de prezenţe în echipa naţională, pentru care a marcat nouă goluri. În cupele europene, ex-stelistul are 46 de jocuri şi 14 goluri. În Liga 1, Dică a cucerit două titluri de campion, ambele cu Steaua, şi a adunat 204 prezenţe, în care a înscris 88 de goluri.

×
Subiecte în articol: sport dică