x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - S-au imprietenit

Dinamo - S-au imprietenit

de Ionut Paduraru    |    02 Feb 2006   •   00:00
Dinamo - S-au imprietenit

"Cainii" au revenit ieri in tara dupa turneul de pregatire din Cipru si incepand de astazi se vor antrena pe terenul sintetic din complexul Dinamo.

Antrenorul Esteban Vigo s-a aratat multumit de primul turneu de pregatire efectuat de elevii sai. "Impresiile sunt pozitive, iar faptul ca am stat impreuna atata timp ne face sa ne cunoastem mai bine unii pe altii", a spus Vigo.

ACOMODARE. Tehnicianul a adaugat apoi ca abia asteapta sa lucreze cu ultimul jucator sosit la Dinamo, Dan Alexa, revenit saptamana trecuta din China. "Parerea mea este foarte buna, cei din conducerea clubului mi-au dat toate detaliile despre el. Joi o sa ne cunoastem si, ca atare, o sa incepem treaba", a spus Vigo. Si Vlad Munteanu este de parere ca turneul din Cipru a fost un prilej pentru jucatori de a se acomoda cu noul antrenor. "A fost un turneu reusit, in care am reusit sa ne cunoastem mai bine cu noul antrenor si speram ca in al doilea turneu sa punem in practica cat mai mai multe dintre ideile sale despre jocul pe care vrea sa-l practicam", a spus mijlocasul.

PREGATIRE. In schimb, Catalin Munteanu crede ca jucatorii dinamovisti mai au de lucrat la conditia fizica. "Au fost opt-noua zile de pregatire, in care ne-am incarcat cat de cat bateriile, mai avem timp pana la inceperea campionatului sa le incarcam si mai avem de lucrat la conditia fizica", a afirmat fostul stelist. Catalin Munteanu a mai spus ca obiectivul antrenorului Esteban Vigo este crearea unei echipe competitive pe plan european: "Noi vrem sa facem o echipa buna, sa castigam intai campionatul si dupa aceea sa facem ceva si in Europa".

VOR PLECA IN TURCIA
Jucatorii au primit liber ieri, urmand ca astazi, la ora 10:00, sa-si reia pregatirile pe noul teren sintetic din Complexul Dinamo. Pe acelasi teren, formatia condusa de Esteban Vigo va sustine sambata si miercuri, de la ora 11:00, partide amicale in compania divizionarelor secunde CS Otopeni si Juventus Colentina. La 10 februarie, dinamovistii vor pleca in al doilea stagiu de pregatire, care va avea loc in Antalya. "Cainii" vor disputa in turneul din Turcia trei meciuri amicale: cu TSKA Sofia la 12 februarie, cu coreenii de la Gyeongnam FC la 15 februa-rie si cu Cernomoret Odessa la 19 februarie.
×
Subiecte în articol: sport