x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Ultimul avertisment

Dinamo - Ultimul avertisment

de Ionut Paduraru    |    15 Mar 2006   •   00:00

Conducatorii clubului au hotarat ca jucatorii nu vor fi sanctionati, cel putin deocamdata, pentru infrangerea cu 3-0 suferita in fata Otelului.

INTALNIRE. Managerul sportiv Petre Buduru, directorul executiv Cristian Borcea si actionarul Gigi Netoiu s-au intalnit luni seara in cantonamentul de la Saftica pentru a discuta situatia actuala de la Dinamo. La propunerea lui Ion Marin, s-a decis ca jucatorii sa nu fie penalizati, pentru ca echipa sa se poata pregati in liniste. Fotbalistii risca insa sa fie amendati cu cate 5.000 de euro daca vor inregistra un nou esec in meciul din etapa urmatoare, cu Pandurii, in conformitate cu o prevedere a Regulamentului de Ordine Interioara privind patarea imaginii clubului.

FLOREA. Revenit luni dimineata in tara, Daniel Florea s-a integrat de ieri in programul de pregatire stabilit de Ion Marin. Fundasul stanga este imprumutat pana la finalul sezonului de la Sahtior, care ii plateste 30.000 de dolari in acest timp, alti 25.000 de dolari urmand sa primeasca de la Dinamo. Jucatorii s-au intors de la Saftica, din cauza conditiilor meteo (Ionut Paduraru)

×
Subiecte în articol: sport