Pe Stadionul "Ernst Happel" din Viena, echipele Austriei şi Poloniei au încheiat la egalitate un meci care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură, decis abia în ultimele secunde de joc.
GRUPA B ● AUSTRIA – POLONIA 1-1
Pe Stadionul "Ernst Happel" din Viena, echipele Austriei şi Poloniei au încheiat la egalitate un meci care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură, decis abia în ultimele secunde de joc. Un rezultat care nu poate mulţumi nici una dintre tabere, pentru că, deşi nu au ieşit complet din calculele calificării, şansele de a ajunge în sferturile de finală s-au diminuat considerabil.
La 16 iunie, în ultima etapă, Austria va întîlni Germania, iar Polonia va înfrunta Croaţia. Fotbaliştii din "Ţara valsului" au început furibund partida, creîndu-şi numeroase ocazii la poarta lui Boruc, irosite însă cu seninătate de Ivanschitz, Harnik şi Linz. Contrar cursului jocului, cei care au deschis scorul au fost polonezii, prin brazilianul naturalizat Guerreiro, care a reluat în plasă din apropiere mingea venită de la Saganowski (’30).
MINUNE. După pauză, Pawel Golanski a fost trimis în teren să întărească defensiva Poloniei, însă stelistul a fost la un pas de o mare gafă, el agăţîndu-l în careu pe Ivanschitz, care a cerut penalty, însă arbitrul englez Howard Webb a lăsat jocul să continue. În minutele de prelungire, cînd se părea că nimic nu se mai poate întîmpla, acelaşi Webb a văzut o infracţiune în careul polonez, indicînd punctul cu var. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Vastic, iar Austria mai speră.
Clasament
Croaţia 2 2 0 0 3-1 6p
Germania 2 1 0 1 3-2 3p
Austria 2 0 1 1 1-2 1p
Polonia 2 0 1 1 1-3 1p
Citește pe Antena3.ro