x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Carmen Tocală, înlocuită cu Narcisa Lecuşanu în funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului

Carmen Tocală, înlocuită cu Narcisa Lecuşanu în funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului

23 Feb 2016   •   21:10
Carmen Tocală, înlocuită cu Narcisa Lecuşanu în funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului

Carmen Tocală, secretar de stat în cadrul MTS, a fost înlocuită din funcţie cu Narcisa Lecuşanu, care ocupă în prezent postul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal, schimbarea urmând să devină oficială după apariţia în Monitorul Oficial, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă.

'Înlocuirea secretarului de stat este ceva normal, oricum, doamna Tocală şi-a exprimat dorinţa de a renunţa în mai multe rânduri. Nu am ce să îi reproşez, doar că eu consider că Narcisa Lecuşanu este o soluţie mai bună pentru acest post în acest moment. Şi premierul este de acord cu acest lucru, acum rămâne ca eliberarea din funcţie să fie publicată în Monitorul Oficial. Încă nu ştiu dacă a apărut, dar schimbarea va avea loc oficial din momentul publicării', a spus Lipă pentru AGERPRES.

Ministrul a explicat că nu a avut nicio dispută cu secretarul de stat Carmen Tocală. 'Ştiu că toată lumea acum o să se gândească la faptul că noi nu ne-am înţeles, dar nu este adevărat. Nu ne-am certat, nu am avut nicio dispută cu doamna Tocală. Am vorbit chiar şi acum o oră când am plecat de la MTS. Trebuie să se înţeleagă faptul că o schimbare este ceva normal. Şi eu când o să plec, o să plec. Aceste funcţii nu sunt definitive, nu poţi să ieşi la pensie. În plus, mai vine un moment când vrei să faci şi altceva', a precizat Elisabeta Lipă.

Carmen Tocală, preşedintă a Federaţiei Române de Baschet în perioada 2005-2012, a ocupat din 2012 funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, pentru ca un an mai târziu să fie numită în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

În vârstă de 39 de ani, fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu a fost vicecampioană mondială cu echipa naţională a României în 2005 şi câştigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea în 2007. Ea ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal.

Sursa: Agerpres

×