x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cupa Africii: Tragedie pe un stadion din Camerun

Cupa Africii: Tragedie pe un stadion din Camerun

25 Ian 2022   •   08:26
Cupa Africii: Tragedie pe un stadion din Camerun
Sursa foto: Hepta

Cel puțin opt persoane ar fi fost ucise, iar alte zeci rănite, în urma unei învălmășeli la intrarea la un meci de fotbal disputat la Cupa Africii, din Camerun, anunță BBC.

Imagini video surprinse la fața locului arată cum fanii fotbalului se calcă în picioare pentru a avea acces pe stadionul Paul Biya, situat într-un cartier al capitalei Yaounde.

Un copil se numără printre morți, precizează Ministerul Sănătății, citat de agenția de presă AFP. Alte surse, citate de BBC, susțin că mai mulți copii și-au pierdut cunoștința.

Stadionul are o capacitate de 60.000 de locuri, dar, din cauza restricțiilor COVID-19, nu trebuia să fie plin mai mult de 80% din capacitatea sa. Potrivit unor oficialități sportive locale, aproximativ 50.000 de persoane au încercat să asiste la meci.

Jurnalista Leocadia Bongben, prezentă la meci, a declarat pentru emisiunea Newsday de la BBC că a văzut agitație venind de la una dintre zonele dedicate fanilor, din afara stadionului.

„Oamenii au început să strige. La un minut după aceea, o ambulanță a venit la stadion, dar când am ajuns la fața locului, poliția nu ne-a permis să ne apropiem de locul în care se producea debandada", a spus ea.

Jurnalista a mai spus că a primit ulterior o listă cu opt persoane care și-au pierdut viața.

„Este într-adevăr o situație foarte tristă că oamenii se duc să vadă un meci și ajung să moară acolo".

Confederația Africană de Fotbal, CAF, a precizat, într-o declarație, că "investighează în prezent situația și încearcă să obțină mai multe detalii despre ce s-a întâmplat".

Meciul din optimi, dintre Camerun și Comore, a avut loc în ciuda incidentului și s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu 2-1.

×
Subiecte în articol: tragedie fotbal