x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Naomi Osaka, lider mondial, calificată în turul 3 la Miami

Naomi Osaka, lider mondial, calificată în turul 3 la Miami

23 Mar 2019   •   10:00
Naomi Osaka, lider mondial, calificată în turul 3 la Miami

Japoneza Naomi Osaka, Nr.1 mondial, a avut nevoie de trei seturi şi peste două ore de joc pentru a trece de turul secund la turneul de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, impunându-se vineri cu 6-0, 6-7 (3/7), 6-1 în faţa belgienei Yanina Wickmayer, Nr.141 în clasamentul mondial. 

Osaka, învingătoare în ultimele două turnee de Mare Şlem (US Open 2018 şi Australian Open 2019), o va întâlni în turul 3 pe taiwaneza Su-wei Hsieh, Nr.27 mondial. 

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, calificată şi ea în turul 3 după ce a trecut de americanca Sofia Kenin, cu 6-3, 6-3, va juca în runda următoare cu germanca Angelique Kerber, cap de serie nr.8, într-o reeditare a finalei de săptămâna trecută de la Indian Wells, câştigată de Andreescu (6-4, 3-6, 6-4). Kerber a trecut în turul secund cu 3-6, 6-3, 6-3 de cehoaica Karolina Muchova. 

Alte rezultate consemnate vineri (turul 2): 
Simona Halep (România/Nr.2) - Taylor Townsend (SUA) 6-1, 6-3 
Su-Wei Hsieh (Taiwan/Nr.27) - Alison Riske (SUA 6-2, 7-5 
Monica Niculescu (România) - Garbine Muguruza (Spania/Nr.20) 7-6 (7/0), 4-6, 6-2 
Caroline Wozniacki (Danemarca/Nr.13) - Aliaksandra Sasnovich (Belarus) 6-4, 6-4 
Ajla Tomljanovic (Australia) - Aryna Sabalenka (Belarus/N.9) 6-3, 6-4 
Anett Kontaveit (Estonia/Nr.21) - Amanda Anisimova (SUA) 6-3, 1-6, 6-4 
Viktoria Kuzmova (Slovacia) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia/Nr.31) 6-7 (5/7), 6-4, 7-5 
Karolina Pliskova (Cehia/Nr.5) - Petra Martic (Croaţia) 6-3, 6-4 
Alize Cornet (Franţa) - Mihaela Buzărnescu (România/Nr.30) 7-6 (9/7), 6-1 
Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Belinda Bencic (Elveţia/Nr.23) 6-3, 7-5 
Anastasija Sevastova (Letonia/N.11) - Katerina Siniakova (Cehia) 6-2, 0-6, 6-4 
Elise Mertens (Belgia/Nr.16) - Pauline Parmentier (Franţa) 6-2, 7-5 
Marketa Vondrousova (Cehia) - Jelena Ostapenko (Letonia/Nr.22) 7-5, 6-1 
Tatjana Maria (Germania) - Camila Giorgi (Italia/Nr.29) 6-3, 6-4 
Sloane Stephens (SUA/Nr.4) - Ons Jabeur (Tunisia) 6-2, 6-3 
Wang Yafan (China) - Elina Svitolina (Ucraina/N.6) 6-2, 6-4 
Danielle Collins (SUA/Nr.25) - Whitney Osuigwe (SUA) 7-6 (7/5), 6-0 
Wang Qiang (China/Nr.18) - Johanna Konta (Marea Britanie) 6-4, 6-0 
Serena Williams (SUA/Nr.10) - Rebecca Peterson (Suedia) 6-3, 1-6, 6-1 
Daria Kasatkina (Rusia/Nr.14) - Cori Gauff (SUA) 6-3, 6-2 
Venus Williams (SUA) - Carla Suarez (Spania/Nr.24) 7-6 (7/4), 6-1 
Polona Hercog (Slovenia) - Misaki Doi (Japonia) 7-6 (7/4), 6-4. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: miami naomi osaka