x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC Vaslui - "U" Craiova 3-3 - "A fost japca pe fata!"

FC Vaslui - "U" Craiova 3-3 - "A fost japca pe fata!"

de Dragos Stoica    |    Mario Morcov    |    04 Dec 2006   •   00:00
FC Vaslui  -  "U" Craiova 3-3  -  "A fost japca pe fata!"

Incidente la finalul meciului. Patronul formatiei din Banie, Adrian Mititelu, a continuat ieri sa-l acuze pe Marian Salomir, spunand despre acesta ca a viciat intentionat rezultatul final, acordandu-le gazdelor un penalty inexistent in prelungiri.

Incidente la finalul meciului. Patronul formatiei din Banie, Adrian Mititelu, a continuat ieri sa-l acuze pe Marian Salomir, spunand despre acesta ca a viciat intentionat rezultatul final, acordandu-le gazdelor un penalty inexistent in prelungiri.

Intr-un meci nerecomandat cardiacilor, FC Vaslui si Universitatea Craiova au terminat sambata la egalitate, 3-3, cu toate ca oltenii conduceau in minutul 86 cu 3-1. Eroul negativ al zilei a fost arbitrul Marian Salomir, a carui decizie aberanta din prelungiri, acordarea unui penalty inexistent in favoarea gazdelor, le-a permis moldovenilor sa scoata un punct nesperat.

LUPTE. In momentul in care "centralul" a aratat punctul cu var, secundul lui Stefan Stoica, fostul portar Stefan Crisan, a luat-o la fuga dupa Salomir, reprosandu-i dur acestuia decizia adoptata. Incidentele au continuat pe tunel, jucatorii lovindu-se de mai multe ori cu pumnii, pentru ca apoi vasluienii sa-i acuze pe olteni ca au vandalizat vestiarul. "Este o inscenare, o diversiune menita sa ascunda gravele probleme de arbitraj de la aceasta partida. De nervi, poate ca jucatorii or fi dat niste pumni in placajele de lemn din vestiar, ca e normal sa fii nervos cand esti furat fara rusine, dar atata tot", a declarat ieri Adrian Mititelu. La randul sau, vicepresedintele Silvian Cristescu a afirmat: "Dupa finalul meciului, delegatul lor, Popa Catalin, impreuna cu Viorel Hizo si cu cativa jucatori au venit la noi in vestiar. Normal ca baietii s-au baricadat inauntru, dar nu au facut ceea ce au aratat ei la televizor. De ce nu au adus observatorul sa faca imediat constatarile? De ce au asteptat sa plecam noi si observatorii, ca apoi sa faca marile dezvaluiri? Pentru ca a fost o diversiune comunista, de joasa speta. Ei sunt hotii care striga hotii. Acel Popa Catalin urla mai tare ca toti la usa vestiarului sa nu iasa Bornescu, ca altfel ii taie capul! E mai rau ca la Kosovo la Vaslui".

EXCLUDERE. Adrian Mititelu s-a aratat convins ca arbitrul Marian Salomir a viciat intentionat rezultatul. "Pana acum aveam o relatie de amicitie cu Salomir. Ne salutam, vorbeam, ii spuneam cand gresea. Nu i-am cerut niciodata favoritisme, ci doar sa nu ne fure. Ceea ce a facut insa la Vaslui a fost japca pe fata, nu mai are ce cauta in arbitraj. Probabil a vrut sa ma faca pentru a fi bine vazut la Bucuresti. Este clar ca fotbalul s-a moldovenizat in sens negativ."
INDIGNARE
"Ce a facut Salomir la Vaslui este de domeniul incredibilului. A fost japca pe fata! Din punctul nostru de vedere, acest individ nu mai are ce cauta in arbitraj. Mi-a demonstrat ca a venit cu tema facuta, a vrut sa ne faca cu orice pret, ca sa se remarce in ochii sefilor de la Bucuresti. Arbitrii ne-au furat sapte puncte pana acum!"
  • Adrian Mititelu, patron "U" Craiova
  • JENANT
    "Dupa 16 ani petrecuti in Germania si cu cateva zile inainte de intrarea in UE, Stefan Crisan a ramas masca vazand cum un om ca Viorel Hizo poate injura intr-un asemenea hal. Si-a bagat stie el ce in toti si in toate gurile noastre de olteni, mai rau decat un birjar. Dupa meci, la vestiare, jucatorii nostri au fost nevoiti sa se baricadeze, pentru ca Hizo si cu fotbalistii lui voiau sa intre cu forta si sa-i bata"
  • Silvian Cristescu, vicepresedinte "U" Craiova
  • Hizo i-a injurat pe olteni
    Oficialii Universitatii nu l-au uitat nici pe antrenorul Vasluiului, Viorel Hizo, care a avut un comportament suburban la meciul de sambata. "Dupa 16 ani petrecuti in Germania si cu cateva zile inainte de intrarea in UE, Stefan Crisan a ramas masca vazand cum un om ca Viorel Hizo, la 60 de ani, poate injura intr-un asemenea hal. Si-a bagat stie el ce in toti si in toate gurile noastre de olteni. Un birjar, e dus cu capul, saracul!", a spus ieri vicepresedintele Silvian Cristescu. "Daca vrei sa-ti aduci aminte de perioada aceea urata a fotbalului romanesc, de blaturi, de cooperativa cu meciuri trucate, te uiti la Viorel Hizo. Este ultima relicva a acelor vremuri", a spus si Adrian Mititelu.

    ×
    Subiecte în articol: sport hizo