x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo București are de astăzi un nou antrenor. Un portughez preia banca tehnică a „câinilor”

Dinamo București are de astăzi un nou antrenor. Un portughez preia banca tehnică a „câinilor”

de Redacția Jurnalul    |    06 Iun 2026   •   21:12
Dinamo București are de astăzi un nou antrenor. Un portughez preia banca tehnică a „câinilor”
Un antrenor cu experiență la Porto, Roma și Șahtior ajunge în Ștefan cel Mare

Dinamo București a anunțat, sâmbătă, că Nuno Campos va prelua banca tehnică a echipei, după despărțirea de antrenorul Željko Kopić.

Potrivit clubului, antrenorul lusitan Nuno Campos a semnat un contract pe două sezoane, până în data de 30 iunie 2028.

Nuno Campos a făcut parte din stafful lui Paulo Fonseca începând cu anul 2009 și până în 2021, perioadă în care a pregătit echipe precum Porto, Braga, Șahtior Donețk sau AS Roma, câștigând mai multe trofee: Cupa Portugaliei, Supercupa Portugaliei, Campionatul Ucrainei și Cupa Ucrainei.

În ultimul sezon, acesta a pregătit echipa de primă ligă maghiară Zalaegerszeg, care a terminat pe locul 5 în campionat și a ajuns în finala Cupei Ungariei, cel mai bun rezultat al echipei de la revenirea în prima ligă din 2019 până în prezent.

Clubul Dinamo București a anunțat vineri despărțirea de antrenorul Željko Kopić, după două sezoane și jumătate petrecute pe banca tehnică a formației din Ștefan cel Mare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucureşti