Federico Valverde ar putea fi suspendat între 4 și 12 meciuri pentru că l-ar fi lovit cu pumnul pe Alex Baena după meciul din La Liga dintre Madrid și Villarreal, de duminică, 9 aprilie.
Baena a confirmat că a depus o plângere oficială la poliție împotriva lui Valverde, în timp ce federația spaniolă de fotbal a deschis, de asemenea, un dosar și i-ar putea aplica mijlocașului madrilen o pedeapsă severă.
Cazul este programat să fie deschis oficial miercuri, 19 aprilie, potrivit publicației spaniole Sport. Ambii jucători vor fi chemați să depună mărturie în următoarele șase săptămâni.
Valverde l-ar fi agresat pe omologul său de la Villarreal după ce a fost ironizat de mijlocaș în legătură cu fiul său nenăscut. Soția jucătorului madrilen a fost aproape să sufere un avort spontan în ianuarie.
Baena a negat că ar fi făcut astfel de comentarii. Valverde a păstrat tăcerea în acest caz până joi, 13 aprilie, când și-a oferit punctul de vedere în timp ce semna tricouri din mașina sa.
"Da, în acest moment m-am sprijinit pe familie, pe oamenii din Madrid și pe cei care mă susțin pe stradă", a declarat el pentru El Golazo de Gol.
Valverde a fost un jucător cheie pentru echipa lui Carlo Ancelotti în acest sezon. Internaționalul uruguayan a avut 46 de apariții în toate competițiile, marcând 12 goluri pentru Los Blancos.
(sursa: Mediafax)