x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF doreşte schimbarea formatului competiţional al Cupei României

FRF doreşte schimbarea formatului competiţional al Cupei României

03 Noi 2021   •   19:48
FRF doreşte schimbarea formatului competiţional al Cupei României

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anuntat, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că în perioada următoare vor avea loc consultări pentru schimbarea formatului competiţional al Cupei României.

"În Comitetul Executiv de astăzi am luat decizia de a consulta toţi actorii din fotbalul românesc pentru o structură optimizată a Cupei României. Asta pentru a aduce mai mulţi spectatori pe stadioane, pentru a creşte audienţele TV şi implicit veniturile din sponsorizări. Noua structură va ţine cont şi de modificările pe care le vedem la nivel european", a spus el.

În plus, Burleanu a explicat că pentru găsirea celui mai bun format competiţional pentru Cupa României a fost contractată compania olandeză Hypercube, cea care a oferit şi sistemul folosit în prezent în Liga I.

"Compania cu care vom lucra este Hypercube, aceeaşi care a lucrat la formatul competiţional din Liga I de azi. În luna februarie vă vom prezenta concluziile acestei cercetări, pentru că dorim ca noul sistem să fie implementat din vară în Cupa României (n.r. - vara anului 2022)", a precizat preşedintele.

Compania olandeză Hypercube a contribuit la modelarea sistemelor competiţionale ale Ligii Campionilor şi Europa League, EURO 2016, precum şi ale campionatelor din Olanda, Belgia, Portugalia, Norvegia, Danemarca, Austria şi Elveţia.

×
Subiecte în articol: razvan burleanu