31 mai a fost ultima zi de acordare a licenței de către Comisia de Apel a FRF, pentru cluburile solicitante.
Următoarele cluburi au primit licență pentru participarea la Campionatul Național Liga 1, sezonul 2023 – 2024, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de sustenabilitate financiară, ediția 2022:
• Asociaţia Club Sportiv Sepsi O.S.K. din Sfântu Gheorghe
• Asociaţia Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş
• Asociaţia Clubul Sportiv Petrolul 52
• Asociaţia Fotbal Club Botoşani
• Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte
• Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt
• Asociația Fotbal Club UTA Arad
• Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj
• Clubul Sportiv Mioveni
• F.C.V. Farul Constanţa SA
• Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
• Fotbal Club Rapid 1923 SA
• Fotbal Club Voluntari SA
• SC Fotbal Club FCSB SA
• U Craiova 1948 Club Sportiv SA
• U Craiova 1948 SA
• Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
• Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oţelul Galaţi
• Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău
• SC Dinamo 1948 SA
Lista cuprinde, în ciuda unor zvonuri vehiculate, toate cele 16 echipe participante în ediția recent încheiată a Ligii 1, cât și primele două echipe promovate direct din Liga 2 și cele 2 echipe ce joacă barajul pentru promovare.
(sursa: Mediafax)