x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Superliga de fotbal. Hermannstadt a învins Poli Iași într-o partidă cu opt goluri

Superliga de fotbal. Hermannstadt a învins Poli Iași într-o partidă cu opt goluri

31 Aug 2024   •   20:39
Superliga de fotbal. Hermannstadt a învins Poli Iași într-o partidă cu opt goluri
Sursa foto: FC Hermannstadt

Hermannstadt a învins la scor Poli Iași într-o partidă disputată sâmbătă, la Sibiu. Opt goluri au fost înscrise pe parcursul partidei. Meciul a făcut parte din etapa a VIII-a a Superligii de fotbal.

Partida Hermannstadt-Poli Iași s-a încheiat cu victoria clară a gazdelor, scor 6-2. Meciul a început furtunos cu două goluri înscrise în primele nouă minute. Silviu Balaure a deschis scorul pentru gazde în minutul 4, iar Ronaldo Deaconu a majorat diferența în minutul 9. A fost 3-0 în minutul 23 atunci când Ianis Stoica a marcat și el la capătul unei faze care a fost verificată cu sistemul VAR.

Golul al patrulea pentru gazde a fost înscris de Aurelian Chițu în minutul 42. Ieșenii au reușit să reducă din diferență în minutul 45 prin Goncalo Teixeira. Balaure a înscris din nou în minutul 58, iar Robert Popescu a făcut 6-1 în minutul 78. Ieșenii au marcat ultimul gol partidei prin Stefan Stefanovici în minutul 82.

În urma acestui rezultat, Hermannstadt a adunat 11 puncte și a urcat pe locul 5 în clasamentul Superligii. Poli Iași a rămas pe locul 13 cu 7 puncte.

Tot sâmbătă se va mai juca partida Univ.Craiova-Rapid București. Meciul va începe la ora 21.30.

Vineri, în prima partidă a etapei a VIII-a Oțelul Galați a învins pe teren propriu formația Sepsi Sf.Gheorghe. Scorul partidei a fost 2-0.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: poli iaşi Hermannstadt superliga