x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Încă un pas greşit!

Încă un pas greşit!

de Dragos Stoica    |    19 Sep 2010   •   00:00
Încă un pas greşit!
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Intrată în moarte clinică în urmă cu două săptămâni din cauza conflictului total dintre patronul Adrian Porumboiu şi antrenorul Lopez Caro, FC Vaslui s-a resuscitat singură aseară, lângă Spitalul de Urgenţă din Bucureşti.

Moldovenii au menţinut rata de permeabilitate a defensivei dinamoviste, perforând de două ori poarta lui Curcă, asta după ce trupa lui Andone a dat senzaţia că este stăpână pe joc, conducând cu 1-0 în urma reuşitei lui Liviu Ganea ('18). În minutul 33, Moţi l-a scos din ofsaid pe Wesley, acesta a şutat, iar mingea a fost deviată în propria poartă de Bordeanu. Şase minute mai târziu, acelaşi Wesley marchează nestingherit dintre doi fundaşi. Cea de-a doua repriză i-a adus pe bucureşteni tot mai aproape de poarta lui Kuciak, iar speranţele erau să le fie răsplătite tocmai în minutul 90: Kuciak a ieşit total neinspirat din poartă şi l-a agăţat pe Ganea, însă N'Doye a trimis din penalty în transversală!

La câteva zeci de secunde, faza se repetă cu Marius Niculae în prim-plan, dar Augustus Constantin lasă jocul să meargă. "A fost măcel, masacru în direct, a văzut toată lumea. Dincolo de vina noastră, că luăm gol de la orice echipă care vrea să ne taxeze, vreau doar să primim ce este al nostru. Farkas trebuia eliminat din prima repriză, iar la Marius Niculae a fost penalty clar. Acest Augustus nu are ce căuta în fotbal!", a spus după meci preşedintele executiv al "câinilor", Cristi Borcea.

DINAMO: Curcă - Rubio ('70 M. Niculae), Garat, Moţi, Bordeanu - Torje, Mărgăritescu ('46 D. Kone), N'Doye, Ad. Cristea ('70 C. Munteanu) - L. Ganea, Dănciulescu. Antrenor: Ioan Andone.
FC VASLUI: Kuciak - Milanov, Papp, Farkas, Hugo Luz - Campano, Genchev, Wesley, L. Sănmărtean ('81 R. Costin) - Pouga ('88 Bello), Adailton ('67 Milisavljevici). Antrenor: Lopez Caro.

Arbitri: Aug. Constantin - A. Oniţa, Z. Szekely


"Prin această victorie, FC Vaslui a reintrat în lupta pentru titlu. Ne înţelegem între noi, colaborăm bine şi avem un antrenor foarte bun. Jucăm pentru noi, nu ne interesează ce este între Porumboiu şi Lopez Caro"
Wesley Lopez


Ioan Andone, contestat de suporteri
La finalul meciului, suporterii dinamovişti care au stat la tribuna a II-a n-au ezitat să scandeze împotriva propriei echipe, cerând demisia lui Ioan Andone! Un alt nume luat în colimator a fost cel al lui Marius Niculae, căruia i s-a solicitat să plece din Ştefan cel Mare, în timp ce singurii fotbalişti aplaudaţi de puţinii spectatori prezenţi aseară la meci au fost senegalezul Ousmane N'Doye şi Andrei Cristea. De partea cealaltă, oaspeţii s-au bucurat de victorie alături de o galerie formată din aproximativ 50 de persoane, care a continuat războiul cu Lopez Caro.

×
Subiecte în articol: liga 1