x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mijlocaşul algerian Rachid Ait-Atmane a semnat pentru Dinamo

Mijlocaşul algerian Rachid Ait-Atmane a semnat pentru Dinamo

07 Noi 2018   •   21:33
Mijlocaşul algerian Rachid Ait-Atmane a semnat pentru Dinamo

Mijlocaşul algerian Rachid Ait-Atmane a semnat, miercuri, pentru echipa de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, pe site-ul său oficial. 

Rachid Ait-Atmane, născut pe 4 ianuarie 1993 în Franţa, la Bobigny, şi-a început cariera la juniorii clubului Lens şi a mai evoluat pentru Sporting Gijon şi Tenerife, în Spania, şi pentru Waasland-Beveren, în Belgia. 

Ait-Atmane, care are şi cetăţenie franceză, a efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală şi se va alătura lotului pregătit de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul de la Săftica. 

Mijlocaşul are 10 jocuri în acest an pentru belgienii de la Waasland-Beveren. El a disputat 28 de meciuri pentru Sporting Gijon în prima liga a campionatului spaniol şi are 2 selecţii în naţionala sub 23 de ani a Algeriei. 

Vineri, Dinamo îl transferase pe internaţionalul albanez Naser Aliji (fundaş stânga), după ce le-a reziliat contractele atacantului elveţian Danijel Subotic, atacantului român Gheorghe Grozav, fundaşului belgian Kino Delorge şi fundaşului francez Teddy Mezague. 
AGERPRES 

×
Subiecte în articol: Rachid Ait-Atmane