x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Reghecampf, după dezastrul Stelei în fața lui Dinamo: Vom ieși din criză fără probleme

Reghecampf, după dezastrul Stelei în fața lui Dinamo: Vom ieși din criză fără probleme

30 Noi 2016   •   22:56
Reghecampf, după dezastrul Stelei în fața lui Dinamo: Vom ieși din criză fără probleme

"Nu avem nicio explicație, am început meciul cu un avantaj mare, am condus meciul din prima repriză, am avut șansă să facem 2-0, am primit două goluri din două faze fixe, lucru care nu trebuia să se întâmple. Am introdus jucătorii pe care îi avem cei mai buni la dispoziție. Am pierdut primul meci cu Dinamo, a fost o mare prostie din partea unor jucători, care nu au jucat ceea ce trebuie. Am avut penalty în minutul 16. Nu vorbesc de arbitraj, ar fi penibil după un asemenea rezultat. Este o criză într-adevăr, vom ieși din această criză fără problemă, mai avem câteva etape din acest an. Nu putem transfera nimic în acest moment, jucătorii noștri trebuie să fie mai responsabili, mai concentrați, din păcate am pierdut acest meci. Nu, nu mi-e teamă că voi pierde acest campionat. Mă deranjează cel mai tare jocul echipei", a declarat Laurențiu Reghecampf, după eșecul în fața lui Dinamo 1-3.

Dinamo, echipa gazdă, a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-1 (2-1) în meciul programat miercuri pe "Arena Naţională" din Bucureşti, în etapa a 18-a a Ligii I de fotbal.

×