x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Steaua răsare cu Dică!

Steaua răsare cu Dică!

de Dragos Stoica    |    12 Mai 2011   •   00:14
Steaua răsare cu Dică!

164963-rk-9658.jpgDoisprezece ani i-au trebuit Stelei să spere din nou la câştigarea Cupei României! După mai mult de un deceniu în care această competiţie a reprezentat teren interzis pentru „roş-albaştri”, echipa din Ghencea s-a cali­ficat aseară în finală după un meci dramatic cu FC Braşov.

Impulsionaţi de remiza albă din tur de la Bucureşti şi de tribunele pline, ardelenii au început mai bine partida. Măcar mai montaţi, cu gân­dul probabil şi la faptul că ulti­mul act al Cupei va fi găzduit chiar sub poalele Tâmpei, elevii lui Concei­cao au dat tonul în prima repriză. N-a fost cea mai spectaculoasă demon­stra­­ţie, dar măcar au existat ambiţie şi risipă de energie. La vestia­re s-a intrat cu 1-0, după ce Ilyeş a sanc­ţionat de la punctul cu var un henţ impardonabil semnat de Brandan.

Pauza n-a fost însă cel mai bun sfetnic pentru Braşov. „Galben-negrii” s-au cantonat prea mult în propria jumătate. Invitată la dans, Steaua a împins ringul în terenul advers, dar a făcut-o ultraprevizibil, cu eterne mingi aruncate în adâncime pe Bilaşco sau centrări fără adresă cu expeditori precum Nicoliţă şi Latovlevici. Ceva floricele au venit de la Dică, Brandan şi Răduţ, în timp ce la gazde a ieşit la rampă neobositul Ilyeş, care la 37 de ani avea să fie jucătorul meciului. Când presiunea a devenit aproape insuportabilă, golul formaţiei cravaşate de Olăroiu prin telefon din înaltul tribunei a căzut în minutul 86, când Nicolae Dică a prins un şut perfect de la 18 metri, în colţul din dreapta lui Marc. Un gol cât o calificare, după trei din patru me­ciuri în acest sezon în care Steaua n-a putut să marcheze contra Braşovului.

Echipe:
FC BRAŞOV: Marc – Rusu, Oros, Majernik, Ionescu – Viveiros (’63 Car­do­so), Toloza, Ilyeş, Cristescu (’83 I. Voicu), Chipciu (’71 Distefano) – Teixeira. Antrenor: A. Concei­cao.
STEAUA: Tătăruşanu – Eme­ghara (’77 Maicon), Gardoş, Geraldo, Latovlevici – Marinescu (’53 Răduţ), Brandan – Nicoliţă, N. Dică, Tănase (’71 Szekely) – Bilaşco. Antrenor: Cătălin Necula. Arbitri: Cristian Balaj – Zoltan Szekely, Aurel Oniţă Cartonaş roşu: Teixeira (’87)

 

„Şi-a spălat păcatele”
După meci, Gigi Becali, cel care le-a solicitat în repetate rânduri diferiţilor antrenori care au pregătit Steaua în ultimele luni să nu-l mai introducă pe teren pe Nicolae Dică, şi-a mai înmuiat puţin tonul: „În sfârşit, a făcut şi Dică ceva pentru banii pe care avea să mi-i dea de la împrumutul pe care l-a făcut mai demult şi pentru care l-am readus în Ghencea. Nu s-a mişcat rău, a dat un gol important şi şi-a mai spălat din păcate. Dar la vară tot pleacă de la Steaua! Am controlat jocul şi ne-am calificat meritat”.

×
Subiecte în articol: fotbal intern