x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern A înviat prearapidistul Șumudică! S-a încheiat scandalul în Giulești. Începe circul?

A înviat prearapidistul Șumudică! S-a încheiat scandalul în Giulești. Începe circul?

de Adi Munteanu    |    22 Aug 2024   •   06:40
A înviat prearapidistul Șumudică! S-a încheiat scandalul în Giulești. Începe circul?

Dan Șucu a rezistat doar șase etape presiunii galeriei. L-a demis pe Lennon și cu ocazia asta a renunțat la planul lui de a face din Rapid „un club ca în campionatele puternice”, după cum declara el când a preluat echipa de lângă Podul Grant. 

„La Rapid vin și pe jos, antrenez și gratis!”, „Rapidistul Șumudică a murit. Nu voi antrena niciodată Rapidul. Echipa asta este istorie pentru mine”, sunt doar două declarații contradictorii ale lui Marius Șumudică, din ultimul an. Acum spune că este cel mai fericit moment din viața lui de antrenor. „La Rapid este ca într-o familie. Te mai cerți, dar întotdeauna te împaci”, spune acum, când și-a văzut visul, și a fost instalat ca antrenor. „La cât a băgat bățul prin gard și la cât a agitat spiritele trebuia să vină și momentul ăsta”, spun suporterii, însă nu toți sunt încântați de decizia patronului. „Șucu ăsta îl copiază prea mult pe Gigi Becali, care nu este cel mai bun exemplu de cum se conduce un club. Ia decizii de capul lui și este clar că nu se pricepe la fotbal, încă nu înțelege fenomenul și cu atât mai puțin spiritul Giuleștiului. Rapidul nu este o corporație rigidă, cu grafice, tabele și targeturi. Rapidul este un organism viu, plin de suflet, mult mai romantic decât este obișnuit Șucu să înțeleagă. Nu schimbarea lui Lennon ni se pare nelalocul ei, ci maniera în care a făcut-o. Șumudică? Până acum doar a dat din gură și a agitat apele”, mai spun ei.

A patra oară, cu noroc

Numele lui Marius Șumudică este pentru a patra oară în discuție pentru preluarea Rapidului. Prima oară - când a fost instalat Adrian Mutu. A doua oară - când a fost instalat Cristiano Bergodi, iar a treia oară, la instalarea lui Neil Lennon. De fiecare dată s-a arătat dezamăgit că au fost preferați alții în locul lui, el, care este rapidist feroce, care „a făcut ceva pentru club”, care este „o legendă rapidistă”. Până acum, toate declarațiile lui publice au fost doar sentimentalisme, prelegeri vizavi de atașamentul lui față de club. Acum însă are de antrenat Rapidul și să-și înghită vechile vorbe pe care le-a tot rostit, dezamăgit că mereu au fost preferați alții în locul lui. Șumudică vine pe un val uriaș de așteptări ale suporterilor, care nu se mai mulțumesc doar s-o învingă mereu pe FCSB. 

Au conspirat și jucătorii?

„Nu știm cât de bun sau slab era Lennon, că n-a apucat să demonstreze ceva. Dar jocul mizerabil al echipei nu depindea de Lennon. Jucătorii nu erau în stare să facă un stop la minge. Sărea balonul din ei ca din colțul mesei. Cele mai frumoase pase au fost numai la adversar. Nu Lennon i-a învățat să lovească prost mingea. O să-i învețe Șumudică cum se face un stop pe piept, cum se sare la cap? Nu cumva jucătorii s-au «asociat» să joace prost special ca să plece și Bergodi, și Lennon? Cum de au uitat brusc fotbalul după acel 4-0 cu FCSB din martie?”, sunt de părere mai mulți fani giuleșteni.

„Sunt fericit și scuze suporterilor”

„Șumi” nu s-a ferit să-și arate bucuria numirii la Rapid. „M-am întors acasă. Ieri a fost una dintre cele mai frumoase zile din cariera mea. E o senzație unică, ca și cum te-ai întoarce la familie după ce ai lucrat afară. Le prezint scuze suporterilor, dragostea pentru Rapid te mai face să greșești. Ei au afișat în stadion niște mesaje sustrase din context, din niște declarații date de mine. Eu nu am jignit suporterii rapidiști, suntem o familie. Eu sunt impulsiv doar pe teren, în afară sunt altfel”, zice el. 

Noile ținte: Ianis Hagi și Andrei Ivan

Odată cu schimbarea antrenorului, Dan Șucu vrea să transfere și câțiva jucători. Primii pe listă sunt Ianis Hagi și Andrei Ivan. Ianis e trecut pe linie moartă la Rangers, unde a fost trimis la echipa a doua, iar scoțienii vor să scape cu orice preț în timp ce la Rapid ar avea postul de titular asigurat. Nici Andrei Ivan nu se simte minunat la Universitatea Craiova. Are ghinionul că poziția unde se simte cel mai bine, aripă stânga, este ocupată de Mitriță, care nu poate fi scos din echipă. Încercările de a juca fie vârf, fie pe banda dreaptă au fost lamentabile. Însă și în cazul în care ar veni la Rapid va avea o concurență serioasă, urmând „să se calce pe picioare” cu Petrila, care a fost om de bază de la revenirea lui după accidentare. 

Va fi un Rapid ofensiv, fiindcă suporterii vor să vadă un fotbal generos. Și nici nu suntem în situația de a ne apăra, trebuie să atacăm, cu cap, ca să recuperăm timpul pierdut. Vom mai întări lotul. Ni-l dorim pe Ianis Hagi. Cine nu l-ar dori în echipă? Avem nevoie de un număr 10, iar Ianis este un «decar». 

Marius Șumudică, noul antrenor al Rapidului

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: sumudica rapid demis lennon suporteri