x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern UTA Arad – FC Voluntari 4-3: Spectacol cu șapte goluri, două din ele în prelungirile partidei

UTA Arad – FC Voluntari 4-3: Spectacol cu șapte goluri, două din ele în prelungirile partidei

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2024   •   23:45
UTA Arad – FC Voluntari 4-3: Spectacol cu șapte goluri, două din ele în prelungirile partidei

UTA Arad și FC Voluntari au furnizat scorul primei etape de play out, la capătul unui meci câștigat de arădeni cu 4-3. Oaspeții ai condus la pauză, apoi au marcat golul egalizator, ce părea că va consemna o remiză, în minutul 90+2. UTA și-a adjudecat victoria cu un gol marcat în minutul 90+6.

Cel mai spectaculos meci al etapei de debut al play out-ului Superligii a adus față în față două echipe cu obiective diferite. UTA, candidată în sezonul regulat la un loc de play off, își propune să câștige play out-ul, în timp ce ilfovenii se luptă pentru evitarea retrogradării.

Cinci din cele șapte goluri au fost marcate cu capul, Machado reușind o dublă, cu două șuturi din marginea careului, inclusiv golul victoriei gazdelor.

Prima repriză a fost dominată de oaspeți, care au și deschis scorul în minutul 28, după ce în prealabil au avut trei ocazii de poartă. Nemec a marcat cu capul de la un metru, după recentrarea cu capul a lui Turda.

Machado a egalat în minutul 38, la patru minute după ce l-a înlocuit pe accidentatul Freitas, cu un șut din marginea careului, deviat ușor de Armaș.

Același Armaș care a readus oaspeții în avantaj, cu o lovitură de cap din fața porții, din centrarea din corner a lui Andrei, în primul minut suplimentar de joc al primei reprize (1-2, min. 45+1).

La doar cinci minute după pauză, Omondi a marcat al treilea gol cu capul al meciului, restabilind egalitatea (2-2, min. 50).

Cu 10 minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, Tudorie i-a adus pe arădeni în avantaj pentru prima dată, cu un gol marcat tot cu capul, din fața porții, din centrarea de pe flancul stâng venită de la Micovshi (3-2, min. 80).

În cel de al doilea minut suplimentar de joc, Voluntari a egalat prin Merloi, introdus în joc în minutul 88. Acesta a marcat tot cu capul, din centrarea ideală a lui Carnat, în fața porții.

Când părea că partida se va încheia cu o remiză, Machado a făcut dubla, în al șaselea minut suplimentar de joc, cu un șut puțin din afara careului, la primul corner al arădenilor din meci.

UTA Arad ajunge astfel la 23 de puncte, pe locul 3 în play out, la egalitate cu FC Hermannstadt, aflată pe 2 și la un punct de Universitatea Cluj, prima în clasament, cu 24 de puncte.

FC Voluntari rămâne pe penultimul loc, cu 14 puncte, nereușind să profite de eșecul lui Dinamo, în confruntarea cu FC Hermannstadt.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: uta arad fc voluntari superliga