Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București informează că, înainte de începutul partidei, în momentul în care jucătorii FC RAPID au salutat publicul, a avut loc un conflict între mai mulți suporteri rapidiști dispuși în tribuna a II-a, după care doi dintre aceștia au pătruns pe suprafața de joc.
De asemenea, pe timpul plecării galeriei oaspete din arena sportivă, au avut loc provocări între suporterii celor două echipe, moment în care oaspeții au aruncat cu două petarde către rapidiștii dispuși în Peluza Sud. În acest context, un suporter a fost rănit și a fost transportat la echipajul de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„În acest moment, efectuăm verificările necesare identificării făptuitorilor, pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun. Atragem din nou atenția asupra pericolului reprezentat de materialele pirotehnice, subliniind faptul că deținerea și folosirea acestora sunt ilegale și se pedepsesc conform cadrului legal în vigoare”, spun jandarmii.
Meciul s-a terminat cu 4-0 pentru Rapid.
(sursa: Mediafax)