x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ajax și-a demis antrenorul, după un nou eșec

Ajax și-a demis antrenorul, după un nou eșec

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2023   •   11:30
Ajax și-a demis antrenorul, după un nou eșec
Sursa foto: Hepta

Campioana Olandei, Ajax Amsterdam, l-a demis pe antrenorul Alfred Schreuder, după ce remiza de joi, 1-1 cu Volendam, a prelungit la șapte meciuri de campionat seria de meciuri fără victorie a echipei sale, a anunțat clubul.

Schreuder a fost numit cu un contract pe doi ani în luna mai pentru a-l înlocui pe Erik ten Hag, după ce acesta a părăsit clubul din Amsterdam pentru a prelua funcția de antrenor al lui Manchester United.

Însă, cu Ajax pe locul cinci în Eredivisie, la șapte puncte în spatele liderului Feyenoord după 18 etape, Ajax a decis să se despartă de fostul antrenor de la Club Brugge.

"Este o decizie dureroasă, dar este necesară", a declarat directorul executiv al Ajax, Edwin van der Sar, într-un comunicat. "Indiferent de începutul bun de sezon, am pierdut multe puncte inutile. Fotbalul în sine a fost și el precar.

"Din cauza Cupei Mondiale, am avut o pauză timpurie și lungă în timpul iernii. I-am acordat timpul și încrederea noastră lui Alfred pentru a schimba modul în care mergeau lucrurile. Ne-a devenit clar că nu a putut schimba cursul lucrurilor".

Ajax nu a mai câștigat în campionat de când a învins RKC Waalwijk pe 23 octombrie și a remizat în ultimele șase meciuri din Eredivisie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ajax Alfred Schreuder