x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Alaşkert şi Honved, victorioase cu 3-1 în primul tur preliminar al Europa League

Alaşkert şi Honved, victorioase cu 3-1 în primul tur preliminar al Europa League

12 Iul 2019   •   08:31
Alaşkert şi Honved, victorioase cu 3-1 în primul tur preliminar al Europa League

Formaţia armeană Alaşkert FC şi echipa maghiară Honved Budapesta au obţinut victorii cu scorul de 3-1, joi, pe teren propriu, în prima manşă din turul întâi preliminar al Europa League la fotbal.

Alaşkert a dispus cu 3-1 de Makedonija Skopje (Macedonia de Nord), la Erevan, prin golurile marcate de Nikita Tankov (16), Danilo Sekulic (66) şi Lima Da Silva Neto Bianor (81, autogol), respectiv Alen Jasaroski (52).

Învingătoarea dintre Alaşkert şi Makedonija va juca în turul secund preliminar cu FCSB sau Milsami Orhei.

Honved a trecut cu 3-1 de Zalgiris Vilnius, la Budapesta, golurile fiind înscrise de Bence Bano-Szabo (32), David Ngog (55) şi Daniel Gazdag (83), respectiv Karolis Uzela (90+2), din pasa românului Liviu Antal, integralist în acest meci. Gazdag a ratat un penalty în min. 85.

Câştigătoarea dintre Honved şi Zalgiris o va întâlni în turul secund al Europa League pe Universitatea Craiova, dacă aceasta va trece de Sabail FK.

Fundaşul Bogdan Mitrea a jucat tot meciul la Spartak Trnava, învinsă în deplasare de formaţia bosniacă Radnik Bijeljina cu 2-0.

Portarul Laurenţiu Brănescu a fost rezervă la Kilmarnock, învingătoarea cu 2-1 în deplasare, în faţa galezilor de la Connah's Quay.

Fundaşul Cornel Râpă şi mijlocaşul Sergiu Hanca au fost integralişti la KS Cracovia, care a remizat în deplasare cu Dunajska Streda, 1-1.

Malmoe FF, multiplă campioană a Suediei, şi-a asigurat practic prezenţa în faza următoare a competiţiei după ce a surclasat formaţia nord-irlandeză Ballymena cu 7-0, Markus Rosenberg reuşind o triplă. În aceeaşi situaţie se află norvegienii de la FK Molde, după 7-1 cu islandezii de la KR Reykkjavik, şi georgienii de la Dinamo Tbilisi, care au surclasat-o pe Engordany (Andorra) cu 6-0.

Rezultate:
Marţi 9 iulie
Saint Joseph's FC (Gibraltar) - Glasgow Rangers (Scoţia) 0-4
Gzira United (Malta) - Hajduk Split (Croaţia) 0-2
ŢSKA Sofia (Bulgaria) - OFK Titograd (Muntenegru) 4-0
Miercuri 10 iulie
Jeunesse d'Esch (Luxemburg) - Tobol Kostanai (Kazahstan) 0-0
Joi 11 iulie
Piunik Erevan (Armenia) - FK Shkupi (Macedonia de Nord) 3-3
Ordabasî Şimkent (Kazahstan) - Torpedo Kutaisi (Georgia) 1-0
FK Ventspils (Letonia) - Teuta Durres (Albania) 3-0
Alaşkert FC (Armenia) - Makedonija Skopje (Macedonia de Nord) 3-1
Laci (Albania) - Hapoel Beer Sheva (Israel) 1-1
Narva Trans (Estonia) - Buducnost Podgorica (Muntenegru) 0-2
AEK Larnaca (Cipru) - Petrocub Hînceşti (Rep. Moldova) 1-0
KuPS Kuopio (Finlanda) - FC Vitebsk (Belarus) 2-0
Flora Tallinn (Estonia) - FK Radnicki Nis (Serbia) 2-0
Sabail FK (Azerbaidjan) - Universitatea Craiova (România) 2-3
MFK Ruzomberok (Slovacia) - Levski Sofia (Bulgaria) 0-2
Balzan FC (Malta) - NK Domzale (Slovenia) 3-4
FK Trakai Riteriai (Lituania) - KI Klaksvik (Feroe) 1-1
Malmoe FF (Suedia) - Ballymena United (Irlanda de Nord) 7-0
Kauno Zalgiris (Lituania) - Apollon Limassol (Cipru) 0-2
Maccabi Haifa (Israel) - NS Mura (Slovenia) 2-0
Crusaders Belfast (Irlanda de Nord) - B36 Torshavn (Feroe) 2-0
Dinamo Tbilisi (Georgia) - UE Engordany (Andorra) 6-0
Debrecen VSC (Ungaria) - Kukesi (Albania) 3-0
Broendby IF (Danemarca) - Inter Turku (Finlanda) 4-1
Akademija Pandev (Macedonia de Nord) - NK Zrinjski Mostar (Bosnia) 0-3
FK Molde (Norvegia) - KR Reykjavik (Islanda) 7-1
Speranţa Nisporeni (R. Moldova) - Neftci Baku (Azerbaidjan) 0-3
Radnik Bijeljina (Bosnia) - Spartak Trnava (Slovacia) 2-0
Brann Bergen (Norvegia) - Shamrock Rovers Dublin (Irlanda) 2-2
Şahtior Soligorsk (Belarus) - Hibernians Paola (Malta) 1-0
FK Liepaja (Letonia) - Dinamo Minsk (Belarus) 1-1
CS Fola Esch (Luxemburg) - Cihura Sacihere (Georgia) 1-2
Olimpija Ljubljana (Slovenia) - FK RFS (Letonia) 2-3
Gap Connah's Quay (Ţara Galilor) - Kilmarnock (Scoţia) 1-2
College Europa (Gibraltar) - Legia Varşovia (Polonia) 0-0
FK Cukaricki (Serbia) - FC Bananţ Erevan (Armenia) 3-0
DAC Dunajska Streda (Slovacia) - KS Cracovia (Polonia) 1-1
Zeta Golubovci (Muntenegru) - Vidi MOL Szekesfehervar (Ungaria) 1-5
FCSB (România) - Milsami Orhei (R. Moldova) 2-0
Cork City (Irlanda) - Progres Niederkorn (Luxemburg) 0-2
Cliftonville (Irlanda de Nord) - Haugesund (Norvegia) 0-1
St. Patrick's (Irlanda) - IFK Norrkoeping (Suedia) 0-2
Aberdeen (Scoţia) - RoPS Rovaniemi (Finlanda) 2-1
Honved Budapesta (Ungaria) - Zalgiris Vilnius (Lituania) 3-1
Siroki Brijeg (Bosnia) - Kairat Almatî (Kazahstan) 1-2
Breidablik (Islanda) - FC Vaduz (Liechtenstein) 0-0
Stjarnan (Islanda) - Levadia Tallinn (Estonia) 2-1

Meciurile din manşa secundă se vor disputa pe 16, 17 şi 18 iulie.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Europa League