Anglia, care miercuri a învins Austria cu 1-0, fanii englezi stabilind un nou record de asistență la europeanul feminin, pe Old Trafford, în deschiderea turneului, a dominat meciul împotriva Norvegiei, cel mai dificil adversar din grupă pe hârtie.
Leoaicele au deschis scorul prin penalty-ul obținut de Georgia Stanway în minutul 12 și au marcat din nou trei minute mai târziu, Lauren Hemp trimițând în poartă centrarea lui Beth Mead.
Anglia, care se află la cea mai lungă serie, de 16 meciuri, fără înfrângere din istorie - toate sub conducerea antrenoarei Sarina Wiegman, care a preluat funcția de la Phil Neville în septembrie 2021 - conducea deja cu 3-0 înainte de minutul 30, după ce atacanta Ellen White și-a pus numele pe lista marcatorilor.
Mead a adăugat alte două goluri pe tabelă pentru Anglia în decurs de patru minute, mai întâi cu capul, după o centrare a lui Hemp și apoi la capătul unui efort individual.
Anglia a făcut 6-0 înainte de pauză, când White a introdus din nou mingea în poartă după o centrare bună a lui Fran Kirby.
White, cea mai bună marcatoare a Angliei, și-a îmbunătățit recordul, ajungând la 52 de goluri. Ea mai are nevoie doar de unul pentru a se alătura lui Wayne Rooney ca cei mai prolifici jucători ai naționalei din toate timpurile.
O lovitură de cap excelentă a Alessiei Russo, în minutul 66, și o altă reușită a lui Mead, care a făcut astfel hat-trick-ul, cu nouă minute înainte de final, au consfințit victoria, iar Anglia a devenit prima echipă de la un campionat european, atât masculin, cât și feminin, care marchează opt goluri într-un meci.
„Nu pot să exprim în cuvinte. Pur și simplu îmi place să fiu aici, îmi place să fac parte din această echipă și îmi place fiecare minut", a declarat Mead pentru BBC Sport.
„Este un sentiment incredibil să mă simt așa cum mă simt acum. Nu cred că nici măcar nu am visat la asta. Sunt atât de fericită că am marcat golurile pentru a ajuta echipa.”
Norvegia, care joacă la cea de-a 12-a ediție a Euro, a fost departe de echipa care a început turneul cu dreptul, învingând Irlanda de Nord cu 4-1, joi.
Anglia este liderul Grupei A, cu șase puncte, în fața Austriei, care a învins luni Irlanda de Nord cu 2-0, obținând primele trei puncte.
Norvegia, de două ori campioană europeană, a coborât pe locul trei cu trei puncte, iar irlandezele încă nu au obținut niciun punct după două meciuri.
(sursa: Mediafax)