Argentinienii vor juca în finala Cupei Mondiale 2022, după ce s-au impus cu ușurință în fața Croației, cu golurile marcate de Lionel Messi (minutul 34, din penalty) și Julian Alvarez (minutul 39, minutul 69).
În finală, Argentina va întâlni câștigătoarea meciului dintre Franța și Maroc.
Prima repriză a început cu argentinienii făcând presing sus și dominând pentru un timp posesia. Croația a ajuns doar punctual în zona careului advers, obținând cornere și lovituri libere, nefructificate însă.
Lovren are totuși prima ocazie mai importantă în minutul 17, însă șutează defectuos pe lângă.
Se joacă prudent și dincolo de jumătatea primei reprize, apărările fiind la post. Fernandez e primul argentinian care prinde cadrul porții, Livakovic neavând însă probleme.
În minutul 32, arbitrul Daniele Orsato dictează un penalty, după o incursiune în careu al lui Alvarez, faultat de Livakovic.
Messi nu are nici o emoție în fața portarului croat și face 1-0 în minutul 35.
Peste doar 5 minute, Alvarez primește o pasă deviată la jumătatea terenului, pornește într-o cursă solitară, depășește în careu doi fundași croați și trimite de la 6-7 metri pe lângă Livakovic, pentru 2-0 (min 40).
Mai trec 3 minute și MacAllister are și el șansa de a înscrie, lovitura sa de cap fiind respinsă de lângă bară de portarul croat.
Pasalic are ghinion la finalul reprizei, când șutul său a trecut foarte puțin pe lângă poartă.
Paredes deschide apoi lista cu ocazii din repriza secundă, semn că Argentina nu e mulțumită cu 2-0.
Lovren și Vlasici sunt la originea încercărilor croate de a restabili echilibrul, angajările lor nefiind fructificate din careu.
Lionel Messi e la un pas de a face dubla, șutul său din careu, din unghi, fiind parat bine de Livakovic, aflat pe traiectoria execuției.
Vine minutul 69, în care Messi își demonstrează calitățile de dribleur, depășindu-l pe Gvardiol în careu, și cu o pasă de pe linia de fund îl pune în poziție de gol pe Alvarez, care nu ratează, face dubla și 3-0.
Urmează până la final mai multe situații promițătoare al croaților de a reduce din handicap, însă fie ratează la limită, fie sunt blocate de defensiva argentiniană.
Ultimele 5 minute se joacă în corul incredibil al fanilor argentinieni, jucătorii conteplând cu zâmbetul pe buze atmosfera creată de aceștia.
Argentina se califică în finală și își așteaptă adversarul, ce va fi decis miercuri, în a doua semifinală între Franța și Maroc.
(sursa: Mediafax)