x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal

CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal

17 Iul 2019   •   22:58
CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal
Sursa foto: pixabay.com

CFR Cluj a învins formaţia kazahă FC Astana cu scorul de 3-1 și s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Oaspeţii au deschis rapid scorul, prin Roman Murtazaev (4), cu un şut de la aproape 25 de metri, dar campioana României a reuşit să întoarcă scorul prin golul marcat de Billel Omrani (10), cu capul, din centrarea lui Damjan Djokovic, şi autogolul lui Evgheni Postnikov (26), la şutul aceluiaşi Omrani.

CFR Cluj a avut şi o bară, prin Mario Rondon (9).

În partea secundă a jocului, Omrani a reușit „dubla” în minutul 73 și a declanșat nebunia la Cluj.

Pe final, kazahii au avut o ocazie uriașă de a înscrie, dar Arlauskis le-a refuzat golul calificării și a salvat-o pe CFR.

Astfel s-a scris istoria returului cu Astana, iar CFR Cluj va întâlni Maccabi Tel-Aviv în turul II preliminar al Ligi Campionilor.


AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr cluj