x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Barcelona, cea mai faultată echipă din campionatele mari ale Europei

FC Barcelona, cea mai faultată echipă din campionatele mari ale Europei

18 Mar 2019   •   19:38
FC Barcelona, cea mai faultată echipă din campionatele mari ale Europei

FC Barcelona este cea mai faultată echipă din campionatele mari ale Europei - Anglia, Spania, Italia, Germania şi Franţa - arată un studiu al CIES Football Observatory.

CIES a clasificat echipele din Big 5 în funcţie de raportul dintre faulturile suferite şi cele comise în sezonul curent, potrivit datelor furnizate de OptaPro. Jucătorii campioanei Spaniei au suferit cele mai multe faulturi în raport cu cele comise, cu un raport de 1,50.

Pe locurile următoare sunt: 2. Betis Sevilla (Spania) - cu un raport de 1,41, 3. Borussia Dortmund (Germania) şi Bournemouth (Anglia), ambele cu 1,39, 5. Chelsea - 1,37, 6. Real Madrid şi VfL Wolfsburg (Germania) - 1,34, 8. Nice (Franţa) - 1,27, 9. Real Sociedad (Spania) - 1,23, 10. VfB Stuttgart (Germania) - 1,20.

La celălalt pol, cea mai puţin faultată este Brighton & Hove, echipa engleză la care joacă Florin Andone, cu un raport de 0,68. Brighton este urmată de altă formaţie engleză, Wolverhampton Wanderers, cu un raport de 0,74, de Getafe (Spania) şi Hoffenheim (Germania), ambele cu 0,75 etc.

Cele mai multe faulturi comise pe meci au fost măsurate pentru Getafe (17,1). În celelalte ligi, cele mai ridicate valori au fost înregistrate la Torino (16,8), Dijon (15,8), Augsburg (14,2) şi Brighton & Hove (12,8).

În schimb, jucătorii Borussiei Dortmund au comis în medie cele mai puţine faulturi pe meci (8,4). În celelalte campionate din Big 5, cele mai scăzute valori au fost observate la Manchester City (8,5), Barcelona (10,5), Napoli (10,7) şi Nice (11,2).

Numărul mediu de faulturi pe meci variază între 20,9 în Premier League şi 27,0 în La Liga. Diferenţa se datorează în parte existenţei mai multe stiluri de arbitraj. În celelalte campionate, aceste valori sunt de 24,0 în Bundesliga, 26,4 în Ligue 1 şi 26,6 în Serie A.

Printre jucătorii ce au disputat cel puţin 1.000 de minute în campionat, cei mai faultaţi sunt Moussa Doumbia (Reims), Amine Harit (Schalke 04) şi Borja Garcia (Girona).

AGERPRES

×