x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid - învinsă pe Santiago Bernabeu, în finala Cupei Spaniei

Real Madrid - învinsă pe Santiago Bernabeu, în finala Cupei Spaniei

18 Mai 2013   •   10:07
Real Madrid - învinsă pe Santiago Bernabeu, în finala Cupei Spaniei

 Cupa Spaniei - Cupei Regelui la fotbal - a fost câştigată vineri seară de Atletico Madrid, care a învins Real Madrid, cu scorul de 2-1, după prelungiri.

Jucând, practic, acasă, pe stadionul Santiago Bernabeu, în prezenţa a 80.000 spectatori, Real Madrid a deschis scorul în minutul 14 prin Cristiano Ronaldo, dar Atletico a egalat în minutul 35, când a înscris Diego Costa, golul victoriei fiind reuşit de Miranda în minutul 98.

Real Madrid termină sezonul fără trofeu, după ce a pierdut titlul în favoarea rivalei FC Barcelona, şi a fost eliminată în semifinalele Ligii campionilor, de Borussia Dortmund. Aceste frustrări s-au văzut în nervozitatea de pe bancă (Mouriho a fost expulzat de pe banca tehnică în minutul 76) şi de pe teren (Cristiano Ronaldo, eliminat în minutul 115). Şi de la Atletico a existat un eliminat, Gabi, în prelungirile-prelungirilor, minutul 120+5, pentru al doilea cartonaş galben - scrie Agerpres pe site-ul său

×
Subiecte în articol: real madrid cupa spaniei