Clubul albanez de fotbal Skenderbeu a pierdut apelul formulat la Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) împotriva deciziei UEFA de a-l suspenda zece ani din competiţiile europene ca urmare a implicării în trucarea rezultatelor unor partide, scrie dpa.
''Pe baza dovezilor disponibile, Comisia TAS a ajuns la concluzia că gruparea este responsabilă de implicarea în aranjarea unor meciuri'', a anunţat Tribunalul de Arbitraj pentru Sport.
Suspectată că a trucat 53 de meciuri din 2010, multipla campioană naţională la fotbal a Albaniei, echipa Skenderbeu, a fost suspendată în 2018 de UEFA timp de zece ani din orice competiţie europeană, aceasta fiind cea mai dură pedeapsă impusă vreodată de UEFA. De asemenea, clubul a fost amendat cu suma de 1 milion de euro.
Investigaţiile derulate de reprezentanţii UEFA au scos în evidenţă faptul că formaţia a fost implicată în astfel de aranjamente atât în competiţiile europene la care a participat, dar şi în campionatul intern.
Conducerea UEFA informa chiar că responsabilii săi care au verificat cazul ar fi primit ameninţări cu moartea pentru a stopa investigaţiile.
AGERPRES