Echipa AC Milan a încheiat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), meciul cu formaţia Palermo, la care fundaşul Dorin Goian a fost integralist, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei, informează AFP.
Pentru formaţia milaneză au marcat Ibrahimovic '4 şi Emanuelson '76, în timp ce golurile sicilienilor au fost înscrise de Pastore '14 şi de Hernandez '52.
În cealaltă semifinală, disputată marţi, Inter Milano a învins în deplasare pe AS Roma cu scorul de 1-0.
Meciurile retur din semifinalele Cupei Italiei sunt programate la 10 şi 11 mai.
Citește pe Antena3.ro