Atacantul care a devenit recent campion mondial cu naţionala Argentinei a resimţit dureri la ischiogambieri după ce a fost integralist în partida pierdută miercuri în faţa lui Olympique Marseille (1-2).
Întrebat despre Messi, Galtier a spus că argentinianul va relua luni antrenamentele colective şi ar urma să fie apt de joc în întâlnirea de marţi cu Bayern Munchen, din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
"Leo a simţit marţi o oboseală musculară, va relua luni antrenamentele, în ajunul meciului cu Bayern. Leo nu va fi disponibil împotriva lui Monaco, dar va relua antrenamentele înaintea partidei cu Bayern. Aşa că puteţi lăsa deoparte cuvântul 'incert'. Accidentările vin pe măsură ce meciurile se înmulţesc. Fără să căutăm scuze, a existat o Cupă Mondială în mijlocul sezonului", a declarat Galtier.
Tehnicianul a fost întrebat şi despre Kylian Mbappe, însă a rămas evaziv în legătură cu situaţia acestuia: "În legătură cu Kylian, noi am vorbit despre o indisponibilitate de trei săptămâni. Kylian se tratează."
Întrebat despre posibilitatea de a-l folosi pe atacantul francez în meciul cu Bayern, ca titular sau din postura de rezervă, Galtier a recunoscut că ar vrea să-l menajeze pe Mbappe. "Sănătatea jucătorului este pe primul loc. Sezonul e încă lung", a spus el.