Trupa lui Jose Mourinho nu a reușit să treacă de ultima clasată a campionatului italian, echipa care nu a câștigat niciun meci în Serie A și care e posesoare a doar 8 puncte în 20 de meciuri, toate în urma unor remize.
În ciuda faptului că au trimis din cele 13 șuturi trimise pe poartă, 6 au prins cadrul buturilor lui Sarr, gazdele nu au reușit să marcheze până în minutul 90+4, moment în care Cremonese conducea deja cu 2-0, în urma golurilor marcate de Dessers, în minutul 28, din penalty, și de turcul Zeki Celik, în proprie poartă, la 4 minute după revenirea de la vestiare.
Golul lui Andrea Belotti a venit târziu pentru ca Roma să mai aibă timp să egaleze. Astfel, în prima semifinală se vor înfrunta Fiorentina și Cremonese, în timp ce în cea de a doua, Inter Milano așteaptă rezultatul dintre Lazio și Juventus pentru a-și afla adversara.
(sursa: Mediafax)