x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tim Cahill - A jucat pentru Samoa la juniori

Tim Cahill - A jucat pentru Samoa la juniori

de Dragos Stoica    |    14 Iun 2006   •   00:00
Tim Cahill - A jucat pentru Samoa la juniori

Autor a doua goluri care au intors soarta meciului cu Japonia, australianul Tim Cahill este acum erou. Doar ca prezenta lui in randurile cangurilor era sa fie compromisa.

Corespondenta din Stuttgart
Autor a doua goluri care au intors soarta meciului cu Japonia, australianul Tim Cahill este acum erou. Doar ca prezenta lui in randurile cangurilor era sa fie compromisa. Absent din formula de baza a nationalei "cangurilor" in meciul cu Japonia, mijlocasul lui Everton, Tim Cahill, si-a luat o adevarata revansa atunci cand a fost introdus pe teren in cea de-a doua repriza.

TELENOVELA. Fotbalistul care a marcat luni primul gol din istoria Australiei la un campionat mondial are si o istorie aparte. Provenind dintr-o familie cu tata englez si mama samoana, Cahill s-a nascut in 1979 la Sydney, unde avea sa faca si primii pasi in fotbal. La recomandarea antrenorilor sai din acea perioada, tatal sau hotaraste sa riste tot pentru viitorul sportiv al lui Tim, care se muta astfel la varsta de 16 ani in Anglia, unde intra in vizorul lui Millwall. Dupa mai multe probe, fotbalistul este acceptat in echipa, unde va ramane vreme de sapte ani, pana in 2004, pentru ca apoi sa fie transferat de Everton, contra sumei de doua milioane de lire sterline. Pe toata perioada petrecuta la Millwall, Cahill a fost considerat mereu "omul providential", golurile sale salvand de multe ori echipa din situatii foarte delicate.

INCURCATURA. Tot in aceasta perioada, Tim Cahill a intrat in atentia echipei nationale a Australiei. Surpriza a aparut insa in momentul in care fotbalistul a intentionat sa dea curs primei convocari. In 1994, la varsta de 14 ani, Cahill a evoluat la o competitie de juniori pentru reprezentativa Samoa de Vest, de unde este originara mama sa. Selectia a aparut imediat in statisticile FIFA, iar jucatorului i s-a interzis sa evolueze pentru nationala tarii sale natale, Australia. Aceasta problema a avut pana la urma un final fericit, pentru ca forul mondial a revizuit in 2004 respectiva regula. Abia de atunci a putut evolua pentru nationala "cangurilor"!

PLAYER OF THE GAME
Tim Cahill este considerat drept cel mai bun marcator dintre toti mijlocasii care evolueaza in Premiership, acesta avand un palmares impresionant si la nationala Australiei, pentru care a marcat 13 goluri in 19 partide. Cahill a fost desemnat luni jucatorul meciului, fiind aplaudat la scena deschisa la finalul partidei contra niponilor. "A intrat excelent in ritmul partidei, exact asa cum ar trebui teoretic s-o faca un jucator care se ridica de pe banca de rezerve. A ordonat actiunile liniei de mijloc si a inclinat balanta decisiv prin cele doua goluri", a fost justificarea data de FIFA.

×
Subiecte în articol: mondial 2006 cahill tim cahill