x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva Rusiei

UEFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva Rusiei

de Mediafax    |    10 Iun 2012   •   18:17
UEFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva Rusiei

Presedintele Federatiei Ruse de Fotbal, Serghei Fursenko, a considerat ca "inacceptabil" comportamentul suporterilor la meciul cu Cehia, scor 4-1, din prima etapa a grupei A de la Euro 2012.

"Este inacceptabil. Trebuie sa luptam impotriva acestor elemente. Trebuie sa punem capat violentei pe stadioane. In principiu, persoana care a aruncat fumigena in teren a fost identificata. Este dificil sa comentez mai mult situatia, deoarece tarile gazda si UEFA se ocupa de securitate. Am luat masuri ca astfel de evenimente sa nu se mai produca. Cred ca totul va fi bine. Amenda minima este de 10.000 de euro", a spus Fursenko.

UEFA a deschis o procedura disciplinara impotriva Rusiei, din cauza comportamentului fanilor la meciul cu Cehia, scor 4-1, disputat la Wroclaw, in grupa A de la Campionatului European.

In urma vizionarii imaginilor de la partida de vineri s-a constatat ca suporterii rusi au avut un comportament necorespunzator, au aruncat cu diverse obiecte si au desfasurat bannere interzise.

UEFA va face o ancheta si pentru a afla daca incidente rasiste cauzate de fanii rusi au vizat jucatori cehi.

Comisia de Disciplina a UEFA va analiza acest caz vineri, 13 iunie.

Urmatoarele meciuri ale Rusiei in grupa A de la Euro-2012 sunt cu Polonia (marti, la Varsovia) si Grecia (sambata, la Varsovia).

×
Subiecte în articol: Rusia cehia euro 2012