x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Umilință uriașă. CFR Cluj, eliminată din turul 1 preliminar din UEFA Champions League

Umilință uriașă. CFR Cluj, eliminată din turul 1 preliminar din UEFA Champions League

14 Iul 2022   •   05:51
Umilință uriașă. CFR Cluj, eliminată din turul 1 preliminar din UEFA Champions League
Sursa foto: Hepta

Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă miercuri seara la lovituri de departajare, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de campioana Armeniei, Pyunik Erevan, fiind astfel eliminată din cursa pentru Liga Campionilor.

După ce în manșa tur scorul a fost 0-0, primele 90 de minute de la Cluj Napoca s-au încheiat 1-1. Ardelenii au avut soarta calificării în propriile mâini, după ce au marcat devreme în prima repriză de prelungiri și în condițiile în care Bălgrădean a apărat un penalty, în debutul celei de a doua.

Un gol marcat în minutul 119 de armeni, după o serie de erori ale lui Bălgrădean, au dus scorul la 2-2 și meciul la lovituri de departajare, tranșate de Pyunik cu 4-3.

Petrila, cu un șut în transversală, și Camora, ghicit de veteranul portar Yurchenko, au fost cei care ratat de la punctul cu var, în timp ce armenii au punctat de 4 ori, asigurându-și calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

CFR Cluj mai are o șansă să joace în cupele europene, urmând să evolueze în turul doi preliminar al Conference League.

Clujenii au început ofensiv, cu un șut al lui Păun, din afara careului, în minutul 2, respins în corner de portarul advers.

În minutul 6, Boateng a deschis scorul cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după centrarea lui Deac (1-0, min. 6)

Peste 10 minute, Păun a trimis un șut în diagonală, respins de Yurchenko de sub bară.

După alte 10 minute, Manea trimite cu capul în bară, mingea revine la Păun, care marchează, însă golul e anulat pe motiv de offside.

Repriza secundă a fost deschisă de un șut bun al lui Deac, din lovitură liberă, respins greu de portarul armean.

Clujenii reduc intensitatea și joacă la conservarea rezultatului, însă campionii armeni dau lovitura în minutul 89, egalând după centrarea lui Harutyunyan ajunsă la Zoran Gajic, care a marcat plasat, cu capul (1-1).

În minutele suplimentare, Petrila a fost aproape de a decide soarta meciului cu un șut ce a trecut razant peste poartă.

Același Petrila a adus pentru un timp liniștea în tribune și pe banca de rezerve, când după o pasă filtrantă a lui Deac, a marcat cu un șut din prima, din careu, singur cu portarul, în minutul 95 (2-1).

La începutul celei de a doua reprize de prelungiri, în ciuda faptului că au avut mari probleme fizice, oaspeții au obținut o lovitură de la 11 metri.

Harutyunyan execută previzibil, Bălgrădean ghicește partea și reușește să rețină.

Bălgrădean devine apoi eroul negativ al clujenilor, după ce respinge eronat de două ori consecutiv, punându-i pe armeni în situația de a egala în minutul 119, în condițiile în care Dan Petrescu avea în teren o echipă ultradefensivă, cu trei fundași centrali și doi închizători (2-2).

S-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde oaspeții au executat fără greșeală, în timp ce ardelenii au ratat prin Petrila și Camora.

CFR Cluj va juca în turul doi preliminar din Conference League, pe ruta campioanelor, cu Inter Club d'Escaldes, formație semi-profesionistă, campioana Andorrei. Meciurile ar urma să aibă loc pe 21 (la Cluj) și 28 iulie (Andorra la Vella).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cfr cluj uefa champions league