x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Universitatea Craiova a învins-o pe Sabail FK cu 3-2, în primul tur preliminar al Europa League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sabail FK cu 3-2, în primul tur preliminar al Europa League

11 Iul 2019   •   20:57
Universitatea Craiova a învins-o pe Sabail FK cu 3-2, în primul tur preliminar al Europa League

Universitatea Craiova a învins formaţia azeră Sabail FK cu scorul de 3-2 (1-1), joi, pe Stadionul Bayil din Baku, în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.

Universitatea a făcut un pas important spre turul următor după această victorie la limită, care putea fi mult mai clară, după felul în care a controlat jocul.

Alexandru Mateiu (12), Nicuşor Bancu (51), Mihai Roman II (67) au marcat pentru echipa antrenată de Corneliu Papură, în timp ce ambele goluri ale gazdelor au fost reuşite de Agabala Ramazanov (33, 82).

Universitatea a deschis scorul în min. 12, prin Mateiu, care a şutat din întoarcere, la centrarea lui Martic. Bărbuţ (19) a avut şansa desprinderii, dar şutul său din poziţie centrală a fost respins de portar.

Prima ocazie a azerilor a venit în min. 26, când brazilianul Erico, fost la Pandurii şi Astra, a reluat peste poartă cu capul.

Roman a şutat puţin peste transversală (30), iar la scurt timp azerii au egalat, prin Agabala Ramazanov (33), care a fost scăpat de Bărbuţ la un corner al lui Cociuc şi a şutat din marginea careului.

Universitatea a mai avut două ocazii bune până la pauză, dar Roman (39) a fost blocat de portar la 7 metri, iar Bărbuţ (45+1) a şutat pe lângă din marginea careului.

Craiovenii au preluat conducerea în min. 51, când Bancu a şutat din careu după o combinaţie cu Roman. Căpitanul Universităţii a şutat periculos de la distanţă (65), dar balonul a ocolit ţinta. Universitatea s-a desprins în min. 67, când un şut-centrare al lui Bărbuţ a fost deviat în plasă de Roman.

Bărbuţ a fost aproape de gol (69), la o contră în careul advers, iar Universitatea putea primi penalty în min. 72, dar arbitrul a mutat lovitura liberă în marginea careului după faultul lui Erico la Qaka. Fortes a tras peste poartă, nereuşind să nimerească poarta nici în min. 79.

O eroare a portarului Pigliacelli le-a oferit şansa gazdelor să se apropie pe tabelă, iar Ramazanov a realizat dubla din centrarea lui Muradbayli (82).

Universitatea a fost aproape de golul patru, dar Qaka a şutat în bară din 14 metri (90+5).

Pentru Universitatea Craiova a fost prima victorie în cupele europene după o pauză de 26 de ani.

Manşa secundă se va juca la Craiova, în data de 18 iulie. Dacă trece de Sabail, Universitatea va juca în turul al doilea preliminar cu învingătoarea dintre Zalgiris Vilnius (Lituania) şi Honved Budapesta (Ungaria).

Sabail FK - Universitatea Craiova 2-3 (1-1)
Au marcat: Agabala Ramazanov (33, 82), respectiv Alexandru Mateiu (12), Nicuşor Bancu (51), Mihai Roman II (67).
Baku, Stadion Bayil
Europa League - primul tur preliminar (manşa întâi)

Au evoluat echipele:
Sabail: 12. Daniel Bozinovski - 34. Urfan Abbasov, 32. Elvin Yunuszade, 21. Erico Da Silva, 13. Şahriar Rahimov (4. Eltun Yagublu, 84) - 14. Rahid Amirguliev (căpitan), 6. Michael Essien (11. Dylan Duventru, 59), 8. Eugeniu Cociuc - 91. Billal Hamdi (7. Fahmin Muradbayli, 72), 22. Mirabdulla Abbasov, 10. Agabala Ramazanov. Antrenor: Aftandil Hajiev.
Rezerve neutilizate: 25. Elhan Ahmadov - 3. Turan Manafov, 5. Vugar Baibalaev, 9. Mirsahib Abbasov.
Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli - 27. Ivan Martic, 6. Renato Kelic, 26. Stephane Acka, 11. Nicuşor Bancu (căpitan) - 21. Antoni Ivanov, 8. Alexandru Mateiu, 14. Kamer Qaka - 22. Cristian Bărbuţ (31. Alexandru Ioniţă II, 74), 7. Mihai Roman II (9. Carlos Fortes, 68), 5. Bogdan Vătăjelu (17. Ştefan Baiaram, 90). Antrenor: Corneliu Papură.
Rezerve neutilizate: 1. Laurenţiu Popescu - 2. Tiago Ferreira, 4. Florin Borţa, 23. Vasile Nicolae Constantin.

Arbitru: Fyodor Zammit; arbitri asistenţi: Duncan Sultana, Theodore Zammit; al patrulea oficial: Mario Apap (toţi din Malta)
Cartonaşe galbene: Martic (7), Erico (73), Ramazanov (87).

AGERPRES

×