x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Victorie categorică pentru Italia în meciul de deschidere de la EURO 2020

Victorie categorică pentru Italia în meciul de deschidere de la EURO 2020

12 Iun 2021   •   06:50
Victorie categorică pentru Italia în meciul de deschidere de la EURO 2020
Sursa foto: Hepta

UEFA EURO 2020 a debutat vineri seara pe Stadionul Olimpico, din Roma, cu o impresionantă ceremonie oficială de deschidere și cu meciul dintre Turcia și Italia, câștigat de squadra azzurra cu 3-0 (0-0), în fața a 16.000 de spectatori.

Tenorul Andrea Bocelli deschis festivitatea, interpretând Nessun Dorma, însoțit de un spectacol de jocuri de artificii. Fanfara poliţiei italiene a evoluat și ea pe Olimpico, în prezența colegilor de la poliţia călare.

În finalul festivității Martin Garrix, alături de Bono & The Edge un spectacol digital în care s-a interpretat imnul Euro-2020, "We Are The People”.

Lovitura de începere a fost dată de Francesco Totti şi Alessandro Nesta.

După o primă repriză dominată de italieni, însă fără foarte multe faze de poartă, scorul a fost deschis în partea a doua, cu un autogol al lui Demiral, în minutul 53.

Immobile a ieșit la rampă în minutul 66, când a majorat scorul la 2-0, după ce a șutat din careu o minge ajunsă cu noroc la el.

Tot el a fost la originea golului de 3-0, pasând decisiv pentru Insigne, care a marcat din careu cu o execuție de efect, în minutul 79.

UEFA EURO 2020 continuă sâmbătă cu alte 3 meciuri, din grupele A și B.

Ţara Galilor – Elveţia, ora 16.00, Baku, Grupa A
Danemarca – Finlanda, ora 19.00, Copenhaga, Grupa B
Belgia – Rusia, ora 22.00, Sankt Petersburg, Grupa B

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: euro 2020 Immobile