x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Xavi vrea să renunțe la încă șapte jucători în timpul perioadei de transfer din vară

Xavi vrea să renunțe la încă șapte jucători în timpul perioadei de transfer din vară

14 Iul 2022   •   10:40
Xavi vrea să renunțe la încă șapte jucători în timpul perioadei de transfer din vară
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Xavi este dornic să aducă întăriri înaintea sezonului viitor pentru a lupta cu Read Madrid pentru titlul din LaLiga și pentru a concura din nou în Liga Campionilor. Din acest motiv, dar și forțat de situația financiară a Barcelonei, el se pregătește sa renunțe la 7 jucători, conform presei spaniole.

Xavi recunoaște importanța vânzării de jucători înainte de a urmări noi ținte de transfer din cauza circumstanțelor financiare de la club.

El a eliberat o serie de jucători în această vară, în timp ce încearcă să revizuiască echipa Barcelonei înaintea sezonului următor.

Philippe Coutinho a parafat un transfer permanent la Aston Villa pentru aproximativ 20 milioane de euro.

Clement Lenglet s-a alăturat lui Tottenham sub formă de împrumut de la Barcelona, după ce a jucat mai mult de 100 de meciuri pentru catalani.

De asemenea, Barcelona s-a despărțit pentru a doua oară de Dani Alves, după ce acesta s-a întors pe Nou Camp în decembrie anul trecut și a jucat 17 meciuri.

Potrivit The Sun, Xavi caută acum să mai cedeze încă șapte jucători în timpul perioadei de transferuri din vară.

Printre cei preconizați să părăsească clubul se numără Neto, Samuel Umtiti, Martin Braithwaite și Memphis Depay.

Publicația spaniolă Sport a relatat că managerul Barcelonei vrea să-i „forțeze" pe Neto, Umtiti și Braithwaite să plece în această vară.

Oscar Mingueza și Riqui Puig - care au absolvit academia clubului - au fost, de asemenea, nume vehiculate pe lista potențiale plecări în această vară, potrivit Mundo Deportivo.

De asemenea, Barcelona l-a transferat pe Rey Manaj la Watford.

Memphis Depay este, de asemenea, așteptat să plece în această vară, după ce i s-a spus că nu mai face parte din planurile lui Xavi pentru sezonul următor.

Atacantul olandez a devent abia a treia opțiune în a doua jumătate a sezonului trecut, din cauza accidentărilor și a venirilor în ianuarie ale lui Ferran Torres și Pierre-Emerick Aubameyang.

Între timp, Frenkie de Jong este tot mai aproape de o mutare la Manchester United. Cele două cluburi au convenit asupra unui pachet pentru De Jong în valoare inițială de 65 de milioane de euro, care ar putea crește până la 85 de milioane de euro, dar numai dacă și jucătorul va ajunge la o înțelegere cu „diavolii”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: xavi