x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbalul domină cazurile de dopaj la TAS

Fotbalul domină cazurile de dopaj la TAS

24 Feb 2009   •   00:00

Tribunalul arbitral al sportului (TAS) a cunoscut în ultimii 15 ani o creştere considerabilă a numărului de cazuri, ajungându-se la 318 în 2008, dintre care două treimi sunt legate de fotbal şi o treime de dopaj, a anunţat luni secretarul general Matthieu Reeb.



"De când sportul a intrat în sfera profesionistă, există din ce în ce mai multe interese financiare în joc pentru câştigarea unei medalii sau a unui titlu şi, deci, mai multe litigii", a subliniat Reeb în cursul unei conferinţe de presă. În spatele zidurilor Castelului Bethusy, fost comandament al armatei elveţiene situat în Lausanne, arbitrii acestui tribunal unic decid în general soarta unui sportiv.

Imaginat de fostul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Juan Antonio Samaranch, drept o curte supremă a sportului, TAS şi-a început oficial activitatea la data de 30 iunie 1984. Lausanne, oraşul olimpismului, a fost reţinut în mod firesc drept gazdă, permiţând tribunalului să se afle sub statut juridic elveţian, ceea ce înseamnă că deciziile sale nu pot fi contestate decât în faţa tribunalului federal din această ţară. Dacă în 1995, TAS nu avea decât 13 cazuri de rezolvat, numărul acestora a crescut semnificativ după recunoaşterea competenţelor sale de către puternica Federaţie Internaţională de Fotbal (FIFA) în 2002, ajungând la 271 în 2004, anul Jocurilor Olimpice de la Atena. În 2008, 60 la sută din cazuri vizau sportul rege, iar 30 la sută afacerile de dopaj.

×
Subiecte în articol: sport