x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport G.Bistriţa - CFR Cluj 2-2:Granzii au pus tunurile pe CFR

G.Bistriţa - CFR Cluj 2-2:Granzii au pus tunurile pe CFR

de Marius Mihalcea    |    26 Noi 2007   •   00:00
G.Bistriţa  -  CFR Cluj 2-2:Granzii au pus tunurile pe CFR
Sursa foto: Rompres foto/

Penalty-ul acordat eronat trupei lui Ioan Andone, la scorul de 2-1 pentru bistriţeni, a inflamat foarte tare spiritele in Liga 1,liderul la zi fiind acuzat, după meci, că este ajutat constant de arbitri.

Penalty-ul acordat eronat trupei lui Ioan Andone, la scorul de 2-1 pentru bistriţeni, a inflamat foarte tare spiritele in Liga 1,liderul la zi fiind acuzat, după meci, că este ajutat constant de arbitri.

Oficialii cluburilor care nădăjduiesc să detroneze CFR-ul din fruntea clasamentului au fost cei mai vehemenţi şi au comentat ironic pe marginea fazei petrecute in ultimele secvenţe ale primei reprize de la Bistriţa, cănd Fabbiani s-a prăbuşit in careul gazdelor la o tragere inexistentă de tricou a lui Sepsi, iar centralul Cristi Balaj a dat penalty pentru CFR.

POZIŢIE. Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a spus: "N-am văzut in viaţa mea un asemenea penalty. CFR adună puncte cu măinile arbitrilor. Iuliu Mureşan şi-a făcut cooperativă şi n-ar trebui să mai pozeze in inger. Ar trebui să ne facem un campionat cu echipe arbitrate corect, iar CFR să joace singură, la perete. Dacă ar fi arbitraţi corect şi n-ar obţine puncte false, clujenii n-ar prinde nici podiumul la finalul campionatului". Rapidiştii au luat şi ei poziţie prin vocea directorului general, Constantin Zotta: "Este strigător la cer ce se intămplă. Această echipă este favorizată constant de arbitri. A fost ruşinos ce s-a intămplat la Bistriţa, şi aici nu mă refer doar la penalty-ul gratuit primit de clujeni. In două meciuri au fost şi clujenii arbitraţi corect, cele cu Anorthosis, din Cupa UEFA, şi s-a văzut rezultatul!".

REPLICĂ. Răspunsul clujenilor n-a intărziat. "Cooperativa a fost făcută de cel de la Bucureşti. E drept, se pare că nu a fost lovitură de pedeapsă la acea fază, dar vă spun sigur că noi nu dăm bani la arbitri. Poate pe vremea lui Argăseală şi a lui Zotta se plăteau arbitrii, dar acum nu mai este cazul", a declarat preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan. "Argăseală a fost un tuşier care nu a reprezentat nimic in fotbalul romănesc. Să-şi vadă de treaba lui şi să tacă din gură. Aşa, şi Bistriţa a marcat primul gol in urma unei lovituri libere inexistente! Ştie cineva că Balaj primeşte bani? Atunci să iasă in faţă şi să spună!", a reacţionat antrenorul echipei din Gruia, Ioan Andone.

Balaj recunoaşte că a greşit

Arbitrul intălnirii de la Bistriţa, Cristian Balaj (foto), a recunoscut că a greşit atunci cănd a acordat penalty la duelul dintre Fabbiani şi Sepsi, dar a negat faptul că ar fi fost motivat financiar de cei de la CFR Cluj. "Am revăzut faza după meci. Nu a fost penalty. Fabbiani m-a păcălit. Nu am luat insă niciodată bani de la cluburi şi nu am vorbit niciodată cu cei de la CFR", a spus Balaj. In acest timp, clujeanul Eugen Trică i-a mai găsit centralului o vină: "Terenul a fost impracticabil, mingea nu sărea, se oprea in noroi, iar arbitrul trebuia să dea meci căştigat echipei-oaspete cu 3-0".

"Umflaţi"

Deşi in urma greşelii lui Balaj echipa sa a pierdut două puncte preţioase, preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, s-a abţinut să comenteze arbitrajul, insă tot a aruncat căteva săgeţi otrăvite in direcţia grupării din Gruia. "Valoarea CFR-ului nu este chiar aşa cum i se face firmă. Cred că oricine ii poate ajunge pe clujeni dintre echipele care sunt acolo sus, şi Steaua, şi Dinamo, şi Rapidul, care au multe şanse in privinţa asta, şi mai sunt şi altele. CFR e o echipă care vrea să lupte, dar nu ştie să lupte atăt de mult", a afirmat Jean Pădureanu. "Pentru mine, acest meci a fost căştigat, fiindcă acel 11 metri a fost inventat", a spus Sepsi.

marius.mihalcea@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport