x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ghinion Coman

Ghinion Coman

de Ionut Paduraru    |    25 Mai 2008   •   00:00
Ghinion Coman

Portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură la deget şi ratează EURO 2008 din cauza unei accidentări. După Ovidiu Petre, Coman este al doilea jucător al naţionalei care pierde turneul final din cauza unei accidentări.

ECHIPA NAŢIONALĂ - Portarul Rapidului ratează EURO

Portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură la deget şi ratează EURO 2008 din cauza unei accidentări.

După Ovidiu Petre, Coman este al doilea jucător al naţionalei care pierde turneul final din cauza unei accidentări. Portarul Rapidului a suferit o fractură la degetul mare al mîinii stîngi la antrenamentul de vineri, care a necesitat aplicarea unui ghips. Acesta va trebui păstrat cel puţin trei săptămîni, după care vor urma alte două-trei săptămîni de recuperare. Astfel, Coman a de­ve­nit indisponibil pentru amicalul cu Muntenegru de la 31 mai, dar mai ales pentru Campionatul European. “Nu-mi vine să cred, este cea mai proastă veste pe care o puteam auzi. Numai ghinioane a avut săracul Dani Coman, un portar şi un om extraordinar”, a declarat preşedintele LPF, Dumi­tru Dragomir.

Coman a părăsit ieri cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia, iar selecţionarul Victor Piţurcă l-a convocat de urgenţă pe Eduard Stăncioiu, de la CFR Cluj. El e singurul jucător al campioanei care va merge la turneul final.

×
Subiecte în articol: sport coman