x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gică Popescu apelează la justiţie

Gică Popescu apelează la justiţie

de Ionut Paduraru    |    23 Iul 2009   •   00:00
Gică Popescu apelează la justiţie
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Gică Popescu a anunţat ieri că a făcut plângere penală împotriva cercetătorului Mihail Bumbeş, cel care a dat publicităţii dosarul său de la CNSAS, şi că va acţiona în judecată publicaţiile Adevărul şi Gazeta Sporturilor, dar şi pe redactorii care au scris că a colaborat cu fosta Securitate.



La o zi după ce a primit o adeverinţă de la CNSAS conform căreia nu a colaborat cu Securitatea, fostul căpitan al naţionalei a organizat o conferinţă de presă în care a declarat că prejudiciul de imagine prilejuit de acest scandal poate fi îndreptat doar în instanţă.

"La 8 iulie s-a depus la Tribunalul Sectorului 1 plângerea penală împotriva domnului Bumbeş, care va trebui să plătească pentru ce a făcut. Voi chema în instanţă şi cele două ziare, precum şi mai mulţi redactori care s-au grăbit să afirme că Gică Popescu a fost colaborator al Securităţii. Am suferit foarte mult în ultimele trei săptămâni, pentru că, în loc să stau cu copiii mei, aflaţi în vacanţă, a trebuit să alerg să demonstrez că acuzaţiile acelea nu erau adevărate. A fost un prejudiciu de imagine brutal, iar dreptatea nu poate veni decât printr-un proces în instanţă", a spus Popescu, adăugând apoi că în dosarul său există nu mai puţin de 14 neconcordanţe:

"De exemplu, sunt două note care spun că am fost racolat de Securitate la date diferite, una la 02.01.1986, alta la 25.02.1986. Sau există două note semnate de acelaşi Ilie Costel, dar cu scris diferit, ceea ce mă face să mă gândesc iar că s-ar putea ca notele care-mi sunt atribuite să nu fie scrise de mine".

CONFERINŢĂ DE PRESĂ ŞI ÎN SPANIA
Fostul internaţional a precizat că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă de presă la Barcelona în care va prezenta decizia CNSAS. "Am aici ziarele Sport şi AS care au scris despre mine că am fost spion. În Spania am parteneri de afaceri, am casă, foarte mulţi prieteni, am fost căpitanul Barcelonei şi nu pot lăsa lucrurile aşa. Singurii care puteau da un verdict erau cei de la CNSAS, dar Adevărul şi Gazeta Sporturilor m-au judecat, m-au condamnat şi m-au şi împuşcat. Acum va trebui să încerc să-mi repar imaginea. Săptămâna viitoare voi face o conferinţă de presă la Barcelona, iar această hârtie de la CNSAS, tradusă în patru limbi, va ajunge la toate agenţiile de presă. Sper să aibă măcar jumătate din ecoul ştirii iniţiale", a spus "Baciul".

×
Subiecte în articol: sport