x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Honda, pe cale să-şi vândă echipa de Formula 1

Honda, pe cale să-şi vândă echipa de Formula 1

03 Mar 2009   •   00:00
Honda, pe cale să-şi vândă echipa de Formula 1

Constructorul nipon de automobile Honda este pe punctul de a ajunge la un acord cu un potenţial cumpărător al cărui nume nu a fost precizat, pentru vânzarea echipei de Formula 1 înaintea debutului sezonului competiţional, a anunţat Yomiuri Shinbun, primul cotidian al Japoniei, citat de Agerpres.



'Honda a făcut eforturi enorme pentru a evita cel mai negru scenariu şi anume de dizolvare a echipei. Societatea noastră şi echipa vor fi în măsură să facă un anunţ în viitorul apropiat', a declarat un oficial al team-ului Honda pentru Yomiuri Shinbun. Honda va începe pregătirile de vânzare pentru ca echipa să poată efectua antrenamente cu noul său monopost, care să-i permită să ia parte la Campionatul Mondial 2009 de Formula 1, a adăugat publicaţia niponă. Un purtător de cuvânt al echipei a refuzat însă să comenteze articolul în cauză, în care se mai specifica că pilotul britanic Jenson Button şi patronul echipei Ross Brawn vor rămâne la echipă. Honda anunţase la începutul lunii decembrie că va părăsi Formula 1 din cauza dificultăţilor legate de criza economică. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport