x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Inca un roman la Espanol?

Inca un roman la Espanol?

22 Iun 2004   •   00:00

Conducerea lui Galatasaray se pare ca agreeaza un imprumut al fostului rapidist la gruparea spaniola, unde mai evolueaza un alt roman, Claudiu Raducanu.

DANIEL STAN

Transferat la Galatasaray Istanbul in vara anului trecut, pentru suma de 2,5 milioane de dolari, Florin Bratu nu a reusit sa-i convinga pe baskani de valoarea demonstrata pe vremea cand juca la Rapid. Desi a evoluat si titular, atat sub mandatul antrenorului Fatih Terim, cat si in cel al lui Gica Hagi, internationalul roman a sfarsit pe banca de rezerva, lucru care, firesc, il nemultumeste.

VARIANTE. Cum oficialii turci nu au achitat Rapidului decat jumatate din suma de transfer, s-a vehiculat ca Florin Bratu s-ar putea intoarce in Giulesti. Aceasta varianta a picat insa, mai nou vorbindu-se de un imprumut al atacantului la echipa Espanol Barcelona, lucru agreat, se pare, de insusi antrenorul lui "Cim Bom", Gica Hagi. La gruparea spaniola, Bratu l-ar intalni pe un alt roman, Claudiu Raducanu.

INFIRMARE. Impresarul jucatorului, Victor Becali, a negat insa posibilitatea plecarii lui Bratu in Spania: "Sunt doar speculatii, noi nu am fost anuntati nimic. Bratu va ramane la Galatasaray. Nu poate fi transferat fara sa stie". Potrivit presei turce, romanul ar fi fost deja "rezolvat", insa Victor Becali a precizat ca Bratu se afla la Istanbul, urmand a-si relua pregatirile cu actuala sa echipa.

Ovidiu Petre s-a intors "acasa"

Plecat la Galatasaray o data cu Florin Bratu, mijlocasul Ovidiu Petre a fost cateva zile prin tara, prilej de a efectua cateva antrenamente alaturi de fostii sai colegi de la FC National. Situatia sa la gruparea turca este la fel de incerta ca in cazul colegului sau Bratu, surse neoficiale sustinand ca Petre, aflat in dizgratia presei si a antrenorului Hagi, ar agrea chiar o revenire in Cotroceni.
×
Subiecte în articol: sport bratu