x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

12 Iun 2008   •   00:00
Info

HANDBAL. După doi ani petrecuţi pe banca tehnică a Oltchimului, cu care a cîştigat şase trofee, între care Cupa Cupelor şi Supercupa Europei, antrenorul Gheorghe Tadici (foto) şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul, în urma unei discuţii cu managerul general Constantin Roibu.



HANDBAL. După doi ani petrecuţi pe banca tehnică a Oltchimului, cu care a cîştigat şase trofee, între care Cupa Cupelor şi Supercupa Europei, antrenorul Gheorghe Tadici (foto) şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul, în urma unei discuţii cu managerul general Constantin Roibu. Acesta a anunţat că are deja mai multe oferte, inclusiv de la formaţii masculine, dar nu se va întoarce la Zalău, la fosta sa echipă. În ceea ce priveşte jucătoarele pe care le-a adus la Oltchim, Tadici a spus că acestea vor rămîne la Vîlcea. Schimbarea de la Oltchim a produs îngrijorare la federaţie, mai ales că se apropie JO de la Beijing, iar Tadici este şi antrenorul echipei naţionale. “Dacă jucătoarele de la naţională nu l-au mai dorit, atunci avem o mare problemă”, a spus preşedintele Cristian Gaţu.

STEAUA. Potrivit cotidianului Ouest France, vicecampioana României este interesată de mijlocaşul ofensiv senegalez Frederic Mendy, de la Bastia, echipă din liga a doua franceză. În vîrstă de 26 de ani, fotbalistul mai are contract cu Bastia pînă în 2009. El a mai evoluat la Saint-Etienne, iar anul trecut a fost dorit de Arsenal.

TIMIŞOARA. Preşedintele echipei Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a anunţat că obiectivele pentru viitorul sezon sînt cîştigarea titlului, a Cupei României şi un parcurs cît mai lung în Cupa UEFA. Lotul bănăţean s-a reunit ieri, la comanda antrenorului Dusan Uhrin prezentîndu-se şi noile achiziţii: portarul Pedro Taborda, fundaşul Sreten Sretenovic şi mijlocaşul Filipe da Costa.

CICLISM. Etapa a treia a Turului României, disputată între Miercurea Ciuc şi Sibiu, a fost dominată de rutierii italieni, care au ocupat primele trei locuri. Victoria a revenit lui Gainpaolo Biolo, urmat de Davide D’Angelo şi de Emanuele Rizza. Lider în clasamentul general a rămas olandezul Peter van Agtmaal, care şi-a păstrat tricoul galben.

POLONIA. Economia poloneză a fost afectată în ultimele zile de înfrîngerea cu 2-0 înregistrată de prima reprezentativă în meciul cu Germania, din grupa B a Campionatului European, experţii estimînd o pierdere de cel puţin 50 de milioane de zloţi (aproximativ 14,7 milioane de euro). “Produsul Intern Brut zilnic al Poloniei se ridică la cinci miliarde de zloţi. Dacă admitem că productivitatea a scăzut cu 10% după înfrîngerea în faţa Germaniei şi că 10% din persoanele active din punct de vedere profesional sînt interesate de fotbal, obţinem exact această cifră”, a declarat Jeremi Mordasewicz, expert al organizaţiei patronatului polonez.

FAIR-PLAY. UEFA şi-a exprimat ieri aprecierea faţă de spiritul de fair-play manifestat de jucători în primele opt meciuri de la Euro 2008, în cursul cărora nu a fost acordat nici un cartonaş roşu. “Jucătorii s-au comportat foarte bine pe teren. Sînt puţine cartonaşe galbene, iar cartonaşe roşii deloc. Jucătorii, care poartă cuvîntul «respect» pe tricou, au avut o atitudine foarte bună”, a declarat William Gaillard, directorul de comunicare al UEFA. Acesta a lăudat, de asemenea, comportamentul suporterilor. “Pînă în prezent, ei au fost admirabili, cu cîteva excepţii. Suporterii celor 16 echipe trebuie felicitaţi.”

BERE. O braserie austriacă a găsit cea mai bună motivare pentru jucătorii din “Ţara valsului” la meciurile din grupă cu Polonia şi Germania. Aceasta a anunţat că va oferi fotbaliştilor austrieci care vor înscrie în aceste meciuri halbe de bere pînă la sfîrşitul vieţii! “Poate acesta să fie acel lucru mic, dar decisiv, care lipsea selecţionatei noastre pentru a ieşi victorioasă”, speră proprietarul braseriei, Sigi Menz.

FRANŢA. Fundaşul Eric Abidal (foto) a apreciat că Olanda, învingătoare detaşată a Italiei, se va afla într-o situaţie de confort la ora confruntării cu Franţa. “Pericolul este mai degrabă în tabăra lor. Cîştigînd
în primul meci, se vor găsi într-o situaţie confortabilă, care le poate juca feste. Dacă au învins cu 3-0 nu înseamnă că olandezii nu au puncte slabe”, a declarat francezul.

POZIŢIE. Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA), autoritate franceză independentă, însărcinată cu respectarea deontologiei în mass-media, a sancţionat postul TV M6, care a transmis meciul de fotbal dintre România şi Franţa, pentru că un ziarist i-a calificat pe români drept “găinari”. “Ambasada Franţei la Bucureşti se felicită pentru această reacţie rapidă şi fermă a CSA în raport cu acest grav derapaj jurnalistic, care nu putea fi tolerat”, se arată într-un comunicat transmis presei.


Statistică
După disputarea primelor opt meciuri din grupe, deja se pot trage cîteva concluzii privind jocul celor 16 participante la Euro 2008. Astfel, România este singura echipă care nu a tras nici un şut pe spaţiul porţii, la polul opus fiind Spania, cu 12 şuturi. La capitolul şuturi la portă România ocupă locul 15 (7 şuturi), lider fiind tot Spania (21 de şuturi). Nici la posesia balonului tricolorii nu stau prea bine, ocupînd tot ultimul loc (45 la sută), în timp ce, logic, în frunte se află francezii, adversarii noştri din primul joc (55%). În ceea ce priveşte disciplina, naţională ţării noastre face parte dintr-un grup de şase echipe care au primit cele mai multe cartonaşe galbene (3), în timp ce alte cinci formaţii nu au fost avertizate. Tricolorii au comis 17 faulturi (locul 9) şi au fost faultaţi de 22 de ori (locul 2). În fine, românii au dat în primul meci 457 de pase (locul 5), iar francezii 560 (locul 1).

Necazuri
La actuala ediţie a Euro 2008, cel care pare cel mai expus unor păţanii neplăcute este căpitanul de echipă. O demonstrează necazurile italianului Fabio Cannavaro, ale elveţianului Alexander Frei, ale francezului Patrick Vieira sau ale polonezului Maciej Zurawski, primii doi spunînd chiar adio turneului final din cauza accidentărilor. De asemenea, rusul Andrei Arşavin, suspendat pentru primele 2 meciuri, îşi stăpîneşte cu greu nerăbdarea pe banca de rezerve.

Civilizaţie
Serviciul de securitate din oraşul Salzburg îşi face datoria fără discriminări, tratînd pe toată lumea cu aceeaşi rigurozitate amabilă. Astfel, în timp ce se ducea la birou, primarul oraşului a trebuit să se supună, înainte de a intra în zona rezervată suporterilor, unui control de identitate, la care, de altfel, s-a conformat fără probleme, după care şi-a continuat drumul.

Huntelaar s-a accidentat
Atacantul olandez Klaas-Jan Huntelaar (foto) nu a participat la antrenamentul de ieri-dimineaţă al naţionalei sale din cauza unei accidentări la coapsă, a anunţat Federaţia Olandeză de Fotbal. Portocala mecanică întîlneşte Franţa, mîine, la Berna, iar prezenţa lui Huntelaar în lotul pentru acest joc este incertă. Jucătorul, coleg cu Ogăraru la Ajax Amsterdam, nu a fost folosit deloc în partida contra Italiei.

Spaniolul David Villa, noul lider în clasamentul golgeterilor
Cu cele trei goluri marcate Rusiei în meciul cîştigat de echipa sa cu 4-1 în faţa Rusiei, atacantul Spaniei, David Villa, este noul lider în ierarhia golgeterilor la Euro 2008. Villa l-a detronat pe germanul Lukas Podolski, care a reuşit o “dublă” în meciul Germania – Polonia 2-0.

×
Subiecte în articol: sport