ANGLIA. FIFA a decis să nu dea curs plîngerii formulate de Manchester United împotriva atitudinii clubului Real Madrid, care voia să-l transfere pe Cristiano Ronaldo. “Potrivit documentelor furnizate, nu a existat nici o ruptură de contract provocată de clubul spaniol. Federaţia Spaniolă de Fotbal a fost informată de plîngere şi i s-a cerut să reamintească Realului posibilele consecinţe legale pe care le riscă în cazul unei rupturi nejustificate a contractului între jucător şi clubul englez sau dacă se adevereşte o incitare pentru rezilierea contractului”, a precizat FIFA.
Extra Euro
ANGLIA. FIFA a decis să nu dea curs plîngerii formulate de Manchester United împotriva atitudinii clubului Real Madrid, care voia să-l transfere pe Cristiano Ronaldo. “Potrivit documentelor furnizate, nu a existat nici o ruptură de contract provocată de clubul spaniol. Federaţia Spaniolă de Fotbal a fost informată de plîngere şi i s-a cerut să reamintească Realului posibilele consecinţe legale pe care le riscă în cazul unei rupturi nejustificate a contractului între jucător şi clubul englez sau dacă se adevereşte o incitare pentru rezilierea contractului”, a precizat FIFA.
SPANIA. Noul antrenor al echipei FC Barcelona, Josep Guardiola (foto), a anunţat că nu va conta pe vedetele Deco, Ronaldinho şi Eto’o în sezonul viitor. “Vizăm efectivul fără ei din chestiuni de randament”, a declarat succesorul lui Frank Rijkaard la prezentarea oficială. Guardiola a adăugat că FC Barcelona se află în căutarea unui nou atacant pentru a-l înlocui pe camerunezul Samuel Eto’o, “care să fie foarte bun şi complementar” cu Thierry Henry şi Bojan Krkici.
CEAHLĂUL. Mijlocaşul Marius Croitoru (foto stînga) ia în calcul şi prelungirea contractului cu Ceahlăul, unde a fost împrumutat de Steaua în returul campionatului trecut. “Mai am contract cu Ceahlăul pînă la sfîrşitul acestei luni. După aceea, voi vedea încotro voi pleca. Oferte din ţară sînt multe. Aştept să văd despre ce proiect este vorba la Piatra Neamţ. Nu spun nu unei oferte tentante din partea conducerii de aici. Vreau să le mulţumesc celor de la Ceahlăul pentru că au avut încredere în mine”, a spus Croitoru.
TENIS. Succesorul lui Ilie Năstase la conducerea Federaţiei Române de Tenis va fi cunoscut după 21 septembrie 2008. Adunarea Generală pentru alegerea viitorului şef al FRT se va desfăşura după partida de Cupa Davis România – India, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 19-21 septembrie 2008. Dumitru Hărădău, preşedintele interimar al Federaţiei Române de Tenis, a explicat că pînă atunci calendarul competiţional este foarte încărcat cu turneele futures, cîteva competiţii challenger, campionate naţionale şi turneul Open România.
PORTUGALIA. Benfica Lisbona intenţionează să depună o plîngere împotriva Federaţiei Portugheze de Fotbal după ce UEFA a anunţat luni seară că FC Porto va putea evolua în sezonul următor al Ligii Campionilor. La 4 iunie, UEFA decisese excluderea echipei FC Porto din Liga Campionilor din cauza unui scandal de corupţie din 2004, iar Benfica, ocupanta locului trei în campionatul trecut, urma în acest caz să joace în turul preliminar al competiţiei.
POLI IAŞI. Atacantul Ionuţ Bîlbă a confirmat ieri că va rămîne la gruparea din dealul Copoului şi în sezonul următor. “Am văzut că presa m-a tot transferat vara asta. Am înţeles că s-ar fi interesat de serviciile mele cîteva echipe, dar eu nu am văzut nici o ofertă concretă. Rămîn la Poli Iaşi. Mai am contract cu această echipă şi vreau să demonstrez că nu s-au înşelat cînd mi-au prelungit contractul‘‘, a spus Bîlbă.
STEAUA. Atacantul Dayro Moreno (foto) a declarat pentru presa columbiană că este mulţumit de transferul la Steaua. “M-am maturizat mult în România, unde viaţa este foarte liniştită şi sănătoasă. Ca fotbalist m-am adaptat foarte bine. Cu limba am avut unele probleme, însă acum învăţ din greu ca să pot avea o relaţie şi mai bună cu colegii mei‘‘, a spus Moreno, convocat la naţionala Columbiei, alături de portarul Zapata, pentru meciul cu Ecuador din preliminariile CM 2010.
HANDBAL. Oficialii celor mai puternice două cluburi din handbalul feminin românesc, Oltchim Rîmnicu Vîlcea şi Rulmentul Braşov, au încheiat un pact de neagresiune pentru campionatul viitor. “Doctorii sportivi se ajută între ei, tehnicienii îşi ţin partea unul altuia. Nu văd de ce noi, preşedinţii de club, am continua să ne atacăm‘‘, a spus preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu. “Nu avem nimic de împărţit. Cel mai bun să cîştige în Liga Naţională‘‘, a declarat şi patronul Rulmentului, Teodor Florescu.
Euro 2008
Suspiciune. Pentru a evita orice calcule, UEFA a programat la aceeaşi oră ultimele meciuri din fiecare grupă, dar duminică seara, partida Turcia – Cehia a debutat cu trei minute mai tîrziu decît Elveţia-Portugalia, pentru că un jucător turc avea probleme cu ghetele. “Centralul ar fi trebuit să dea drumul la joc cu doar 10 jucători turci pe teren”, a spus indignat fostul arbitru internaţional german Urs Meier, consultant pentru canalul de televiziune ZDF, care a şi suspectat un aranjament. Dacă ar fi gîndit înainte să vorbească, Meier şi-ar fi dat seama că jocul Elveţia – Portugalia, indiferent de rezultat, nu influenţa cu absolut nimic deznodămîntul calificării din partida Turcia – Cehia.
Deces. Autorităţile austrice au anunţat că o tînără suporteră şi-a pierdut viaţa la Viena, în zona rezervată fanilor, ca urmare a unui atac cardiac, în cursul partidei dintre Germania şi Austria. Victima, în vîrstă de 20 de ani, s-a prăbuşit la 15 minute după debutul jocului, fiind transportată imediat la spital, unde medicii au constatat decesul. Oficialii austrieci au precizat că suportera, care avea probleme cu inima, va fi supusă unei autopsii pentru a se constata cauza exactă a decesului.
Bonus. Naţionala Rusiei va primi un bonus de şapte milioane euro dacă va învinge astăzi Suedia şi se va califica în sferturile de finală ale competiţiei, Potrivit agenţiei austriace de presă APA, care citează mass-media din Rusia, jucătorii lui Guus Hiddink au acumulat deja prime de opt milioane euro pentru calificarea la turneul final şi pentru victoria asupra Greciei.
Citește pe Antena3.ro