x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info Euro 2008 - Grupa B

Info Euro 2008 - Grupa B

18 Iun 2008   •   00:00

CROAŢIA. Presa croată îi laudă pe jucătorii lui Slaven Bilici, după cea de-a treia victorie în grupă, menţionînd însă că sfertul contra Turciei nu va fi unul uşor. Ziariştii croaţi consideră că Bilici “a luat deja cele mai grele examene”. “După ce a întîmpinat dificultăţi în a bate Austria, a zdrobit Germania şi a triumfat în faţa Poloniei cu rezervele”, scrie Jutarnji List.



AUSTRIA. Selecţionerul Josef Hickersberger a lăsat să planeze unele semne de întrebare asupra viitorului său pe banca tehnică a Austriei. “Mi-ar plăcea să rămîn, dar trebuie să mă mai gîndesc. Nu este vorba despre bani, ci despre faptul că simt cei 60 de ani pe care îi am. Oricum, decizia va fi făcută publică de federaţie la 24 iunie”, a declarat Hickersberger într-o conferinţă de presă.

POLONIA. Deşi după jocul din preliminarii promitea mai mult, Polonia a părăsit Euro 2008 încă din faza grupelor. “Faptul că mai mulţi jucători de bază – Smolarek, Lewandowski sau Krzynowek – nu au fost în formă, accidentarea lui Maciej Zurawski, dar şi lipsa de experienţă internaţională au fost cîteva dintre motivele care au dus la eşecul leşilor”, apreciază AFP.

GERMANIA. Portarul naţionalei Germaniei, Jens Lehmann, spune că ştie, graţie foştilor săi coechipieri de la Arsenal, reţeta pentru a-l contracara pe Cristiano Ronaldo, jucătorul vedetă al Portugaliei: “Ronaldo este un jucător care poate face el singur diferenţa. Este foarte agreabil să-l vezi cum joacă, însă colegii mei de la Arsenal au găsit o foarte bună reţetă pentru a-l contracara. Deocamdată nu vă spun despre ce e vorba”

CROAŢIA. Presa croată îi laudă pe jucătorii lui Slaven Bilici, după cea de-a treia victorie în grupă, menţionînd însă că sfertul contra Turciei nu va fi unul uşor. Ziariştii croaţi consideră că Bilici “a luat deja cele mai grele examene”. “După ce a întîmpinat dificultăţi în a bate Austria, a zdrobit Germania şi a triumfat în faţa Poloniei cu rezervele”, scrie Jutarnji List.

Clasament

Croaţia        3    3    0    0    4-1    9p
Germania    3    2    0    1    4-2    6p
Austria        3    0    1    2    1-3    1p
Polonia       3    0    1    2    1-4    1p

×
Subiecte în articol: sport