x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ioan Igna, varianta lui Mircea Sandu în fruntea CCA!?

Ioan Igna, varianta lui Mircea Sandu în fruntea CCA!?

de Ovidiu Ciutescu    |    29 Apr 2009   •   00:00
Ioan Igna, varianta lui Mircea Sandu în fruntea CCA!?

Dan Lăzărescu, Aron Huzu şi Cornel Sorescu sunt numele cele mai uzitate pentru preluarea şefiei CCA, după arestarea lui Gheorghe Constantin de către DNA. Astăzi, în cadrul Comitetului Executiv al FRF va fi numit noul şef al arbitrilor. Cele trei nume vehiculate mai sus "sunt doar de faţadă. Mircea Sandu va numi pe altcineva acolo", ne-a spus un personaj care ştie cum se învârte ruleta la FRF. Cine să fie acesta? Fostul mare arbitru FIFA Ioan Igna!




Ion Crăciunescu: Igna? Este o idee foarte bună!


La aproape 70 de ani, Ioan Igna, dacă va prelua şefia CCA, îi va avea ca subalterni pe Dan Petrescu şi Cornel Sorescu. Igna ar urma să stea instalat pe acest scaun doar până în vară, atunci când funcţia va fi preluată de altcineva. "Ioan Igna este un nume mare al arbitrajului românesc şi un bun organizator. Spun asta pentru că am lucrat foarte bine cu el. Pentru mine această variantă nu reprezintă o surpriză", a declarat pentru jurnalul.ro Iona Crăciunescu. Vâlceanul spune că  posibila numire a lui Igna până în vară este ceva firesc deoarece "persoana pe care o doreşte FRF în fruntea arbitrilor are timp până atunci să elaboreze o strategie pe termen lung. Astfel de proiecte nu se pot face peste noapte".

Tot astăzi se va oficializa şi numirea lui Răzvan Lucescu în funcţia de antrenor al primei reprezentative. Pe ordinea de zi a Comitetului Executiv, în şedinţa care va începe de la ora 12.00, sunt trecute următoarele puncte:


1. Numirea antrenorului principal al echipei naţionale de seniori şi aprobarea contractului pe care FRF urmează să-l semneze cu acesta
2. Prezentarea raportului secretarului general al FRF privind activitatea arbitrilor din România
3. Aprobarea demisiei domnului Nicolae Grigorescu din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi numirea noului preşedinte al CCA
4. Aprobarea altor măsuri privind îmbunătăţirea activităţii arbitrilor din România
5. Aprobarea persoanelor care vor primi distincţii din partea FRF pentru întreaga activitate, cu ocazia Centenarului FRF, organizat în perioada 11-13 mai a.c.
6. Diverse

×
Subiecte în articol: sport igna