RAPID ● Giuleştenii spun că l-au luat pe Bölöni
Principalul acţionar, Fathi Taher, şi directorul general, Constantin
Zotta, susţin că Ladislau Bölöni va semna pe două sezoane, însă
tehnicianul neagă.
RAPID ● Giuleştenii spun că l-au luat pe Bölöni
Principalul acţionar, Fathi Taher, şi directorul general, Constantin Zotta, susţin că Ladislau Bölöni va semna pe două sezoane, însă tehnicianul neagă.
Conducerea "alb-vişiniilor" este sigură că, din sezonul viitor, Ladislau Bölöni va fi antrenorul Rapidului. "Am încheiat negocierile", anunţă directorul executiv, Constantin Zotta.
INCERTITUDINE. Oficialul giuleştean a mai adăugat: "Mai rămîne doar ca avocaţii să pună totul pe hîrtie şi să se semneze. Contractul va fi pe doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă unul". Zotta este susţinut şi de principalul acţionar, Fathi Taher: "În cursul acestei săptămîni, domnul Bölöni va sosi la Bucureşti. Va fi manager general, va decide tot, cine vine, cine pleacă. Sînt mulţumit. Trebuie să se înţeleagă că am dat o luptă grea, era important să îl aducem, altă soluţie nu aveam. A avut oferte de la fosta sa echipă, Al Jazeera, şi din Franţa, motiv pentru care a trebuit să-i ridicăm salariul". Totuşi, în ciuda optimismului conducerii, Ladislau Bölöni nu a confirmat că este noul tehnician al Rapidului. Mai mult, pe site-ul oficial al clubului Rapid nu era specificat ieri faptul că fostul selecţioner va pregăti gruparea giuleşteană. Mai mult, acesta a negat spusele lui Zotta şi Taher: "Vreau să înţelegeţi, nu pot să vorbesc nimic în acest moment de Rapid sau de viaţa mea. Dacă nu vreau să spun nimic, atunci nimic rămîne. Sînt în vacanţă acum, nu doresc decît să mă liniştesc".
Citește pe Antena3.ro